BAZAR

Plângere penală în cazul transplantului suferit de Alexandru Arşinel

Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, a declarat, luni, că va depune, în numele asociaţiei pe care o conduce, în 27 septembrie, când se împlineşte un an de la decesul unei tinere care nu a beneficiat de transplant renal, o plângere penală şi va chema în judecată ICUTR Cluj „pentru ca justiţia să lămurească dacă în cazul Arşinel s-au respectat regulile şi criteriile privind efectuarea unui transplant”, informează Mediafax.

„Sunt sute de bolnavi care aşteaptă ani să primească un rinichi, care şi-au pus întrebări şi care au suspiciunea că acel rinichi s-a pus suspect de repede la un domn de 70 de ani şi fac abstracţie de faptul că a fost vorba de Arşinel. În numele lor încercăm să aflăm adevărul. Şeful ICUTR, Mihai Lucan, nu a precizat până acum dacă Arşinel a primit un rinichi pentru că a fost cel mai compatibil cu donatorul sau pentru că a fost un actor iubit de români”, a spus Ungureanu.

Potrivit acestuia, nu se ştie dacă Alexandru Arşinel a primit un rinichi sau doi şi nu s-a clarificat nici câţi potenţiali primitori ai rinichiului de care a beneficiat actorul au fost chemaţi la transplant, în condiţiile în care trebuie chemate minimum şase persoane în cazul în care se primeşte un organ.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button