LA MINE-N CARTIER

Plácido Domingo @ ONB Live HD

Joi, 10 mai (21.00), comedia eroică „Cyrano de Bergerac” (Franco Alfano) va fi transmisă, în direct, de pe scena teatrului Real (Madrid) la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul se va difuza în condiţii High Definition.

Regizorul acestui spectacol este nimeni altul decât artistul român Petrică Ionescu, cel care a a semnat în decursul ultimilor ani regia spectacolelor “Oedipe” şi “Macbeth”, pe scena ONB.

Rolul titular va fi interpretat de către celebrul tenor Plácido Domingo, câştigator a 12 premii Grammy. Alături de acest artist, soprana Sondra Radvanovsky va da viaţă Roxanei, mezzo-soprana Doris Lamprecht va interpreta rolul Soeur Marthe, iar baritonul Ángel Ódena va interpreta rolul lui De Guiche.

Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Pedro Halffter.

Preţul biletului pentru fiecare transmisiune este de doar 45 ron. Biletele se pot achiziţiona la Casa de bilete a ONB, de luni până duminică, între orele 9.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00 sau online, pe site-ul instituţiei http://my.operanb.ro/content/view/21/32/lang,ro/.

Transmisiunile sunt realizate cu sprijinul Asociaţiei „Friends of Opera”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button