Pizza Mania o are mică, mică, mică. Şi scumpă

Dacă auzi Pizza Mania, te gândeşti la un superlativ al pizzelor, că doar maniacul este, potrivit definiţiei, omul cu o idee fixă. În cazul de faţă, fixaţia este legată mai mult de raportul cheltuieli-profit decât de avea o pizza fără cusur. Aşadar, am comandat o Pizza Mania mică şi o panacota. Când am zis mică, mă gândeam la ceva decent, mai ales că eram împins de la spate mai mult de pofta, nu de nevoie.

Că cele 45 de minute s-au dilatat la o oră şi ceva nu ar fi fost chiar o tragedie, dacă între timp nu mi s-ar fi făcut şi foame. Drama s-a consumat la sosirea comenzii, când am crezut că e băiatul de la livrări căscat şi-o fi uitat obiectul muncii la scuter. El, săracul, tot flutura o cutiuţă, dar cine să-l ia în seamă, că doar ştiţi cum e să fii flămând. În fine, m-am dumirit că în universul acela minuscul din carton se află prânzul meu. Acum, ca să fiu drept, dacă aş fi fost liliputan cred că m-aş fi putut sătura din pizza aceea, însă doar cu condiţia să fi luat şi o gustare înainte. Am revenit pe site unde, cu litere foarte mici, scrie că o pizza mică are diametru de 18 cm. Sincer, cred ca se laudă 😀

Gustul nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte, o pizza obişnuită, fără nimic memorabil. Preţul, în schimb, e uşor de ţinut minte: 16 lei. Adică, suma cu care ai putea mânca fără probleme un prânz consistent. Dacă mai pui la socoteală şi cei 11 lei daţi pe o panacota pe care cu greu am reuşit să o găsesc în caserolă, se poate spune că este este jaf ziua în amiaza mare, cam pe la 13.30.

În cazul în care vreţi totuşi vreţi să testaţi pe stomacul şi pe buzunarele voastre Pizza Mania, trebuie să spun că nu există plângeri majore legate de salate. Porţiile sunt normale, gustul bun (adevărul că e greu să ratezi până şi salata), iar preţurile, cu multă indulgenţă, decente.