Pitulicea Țiganca și Chera Anastasia, primele doftorese și creatoare de wellness din București . “Puneau bolnavul pe picioare mai iute decât două masluri și o priveghere”

31 dec. 2021
4571 Afișari
Pitulicea Țiganca și Chera Anastasia, primele doftorese și creatoare de wellness din București . “Puneau bolnavul pe picioare mai iute decât două masluri și o priveghere”
“Pitulicea Țiganca, roaba Văcăreștilor” și Chera Anastasia, primele doftorese și creatoare de wellness din București : “Puneau bolnavul în picioare mai iute decât două masluri și o priveghere”

“Senzația Bucureștiului de altădată” este serialul B365.ro în care voi așeza cele mai pitorești istorii pe care le-am descoperit în cărțile care vorbesc despre oraș. “De prin carte adunate și pe internet redate”. Senzația poate fi un personagiu, un dorobanț polițist corupt care teroriza Bucureștiul, o crimă din amor, o cârciumă de senzație, un lăutar faimos, un politician bun sau rău, un amantlâc scandalos care ținea prima pagină a gazetelor. Astăzi vă spun cu mare plăcere cine au fost primele doftorese din București, kinetoterapeutele, tămaduitoarele cu care bucureștenii își alinau durerile, și cum a apărut primul wellness în oraș, în coliba Pitulicei care știa “să tragă” senzațional “de pocâltitură și scrântitură”. Pitulicea, kinenoterapeuta.

Se întâmpla pe vremea în care Nosocomiala nu mergea în două picioare prin mahalalele Bucureștilor, întrucât ea se naște în spitale, iar spitale, pe atunci, orașul n-avea de unde, deși poate că ar fi vrut. Pentru “dinți stricați”, doftoresele ca „Pitulicea Țiganca, roaba Văcăreștilor” și Chera Anastasia băgau în găurica formată de carie tămâie, tutun sau usturoi pisat.

Mic dicționar medical de altădată

Bolile inimii se numeau “sgârciu la inimă”, “ruptoarea” era denumirea vizuală pentru diaree. Se vindeca binișor cu rachiu și ceai din frunze de stejar. “Trasul mușchilor de la șale” era masajul, “aprinderea la plămâni” desemna pneumonia, “aprinderea la stomac sau la rânză” se trata cu rachiu de arici și piatră vânătă dizolvată în rachiu. “Albeața la ochiu’ ” era cataracta, iar “curgerea urechii”, nimic altceva decât otita. Râia se numea simplu: “Mâncărime”. “Blândele” erau urticaria, iar “gălbinarea”, icterul.

“Bubele dulci” treceau cu o alifie de mazăre zdrobită sau cu gândaci pisați. Anumiți gândaci, nu ăia de bucătărie, că bucătăria modernă, cu gresie, faianță și gândaci, încă nu apăruse în orașul tuturor bucuriilor, hilarul Hilariopolis: București.

tablou, tiganca, nicolae, vermont
„“Babele și știința lor au fost totdeauna la mare cinste și mare întrebuințare în Bucuresci”. Pictură de Nicolae Vermont, ” Repaus”.

Babele și știința lor au fost totdeauna la mare cinste și mare întrebuințare în Bucuresci”

Nu știu dacă strămoașa noastră Eva a pus vreodată lui Cain sau lui Abel, când erau mai mici, vreo cataplasmă de molotru, dar din timpurile cele mai vechi ale Romei republicane, babele și știința lor au fost totdeauna la mare cinste și mare întrebuințare”, spune G.I Ionnescu-Gion, în “Istoria Bucureștilor”, editura Fundația Culturală “Gheorghe Marin Speteanu”, la pagina 585.

Ce este “molotru”? Was ist das “molotru”? Qu’est-ce que c’est ”molotru”? Am căutat pe internet și-am aflat: “molotru” e leac de la Iisus lăsat. O plantă erbacee cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie, bună la tot felul de “boale”. Poartă denumirea științifică de “trigonella besseriana” și besseriana asta, cică făcea minuni în mahalale. Of, Doamne, și iar of, că nu se mai face besseriană ca pe vremuri în capitala noastră europeană.

Bucureștii au suferit de ciumă, holeră și febra tifoidă, nu ca azi, când avem boli moderne 

Să ne gândim, totuși, că Bucureștii au pătimit de ciumă, de holeră și de febra tifoidă, nu ca azi când avem boli moderne, dureri de spate de la statul pe scaun la birou, alergii de la acarieni, spurcata ambrozie care dă rinite și conjuctivite. Avem BOPC și astm bronșic de la poluare. Poluare de la materialele de construcție, de la odorizantele de cameră, de la substanțele de dezinsecție și curățenie. Avem obezitate abdominală, crește glicemia de la abundență, de la alimentele modificate genetic pe care le plătim cu cardul, mulțumiți și voioși să ne îndopăm, mai ales acum de Sfintele Sărbători ale Crăciunului și ale Anului nou, Anno Domini 2021 spre 2022.

În coliba “Pitulicei țiganca, roaba Văcăreștilor “ din mahalaua Calicilor s-a născut wellnessul Bucureștilor

În timpurile despre care povestește G.I. Ionnescu-Gion, VARZA se întrebuința pentru orice suferință. Era bună “la melancolie, la pojar, la scrântitură, la aprinderea plămânilor și la rănire”. Doctorul Costache Vârnav, care-a practicat medicina în satele din Moldova, ne spune că zeama de ceapă o dau babele pentru boala de ochi. “Nalba” e bună pentru tuse. Rozmarinul este perfect ca să dea “laptele îndărăt”. De mare efect erau și hreanul, mierea și pătlagina. Orașul nostru nu-i avea pe atunci pe domnii Rafila, Arafat, Tătaru și Streinu Cercel, dar avea BABE, temelia sistemului medical până târziu, după 1900. Babe care știau “să tragă”, adică să facă masaj. “Trasul” făcea minuni pentru “pocâltitură, scrântitură” și îți dădea o stare generală de wellness. În coliba “Pitulicei Țiganca” din mahalaua Calicilor, de i se mai spunea “Roaba Văcăreștilor, cred că s-a născut wellnessul Bucureștilor.

tablou, grigorescu, baba, cu, gistele
Pictură de Nicolae Grigorescu, „Baba cu gâstele”.

La București, Pitulicea Țiganca, roaba Văcăreștilor, îți punea mâna, piciorul, falca la loc într-un timp și două mișcări”

Tot minunatul istoric și literat Gion spune că babele culegeau ierburi de leac “când cânta ciocârlia la zorii zilei unui Sfânt oarecare vesel din fire”. Sulzer, un mare medic vienez de pe la 1782, citat de Gion, scrie cu admirație că: “nu există nicio boală căreia babele române să nu aibă vreun medicament”.

Baba Neacșa n-avea decât să se uite țintă la bolnav și-ndată acesta părea ipnotizat”

Chera Anastasia și Baba Neacșa făceau minuni numai când se apropiau de bolnavi. Iată condeiul lui Gion:

Pungită și sbârcită ca o stafidă, cu nește ochi cari te săgetau și din cari părea că ies foc și pară, Chera Anastasia sau Baba Neacșa n-aveau decât să se uite țintă la bolnav, și-ndată acesta părea ipnotizat. Cu nește degete încovoiate, prin vârfurile cărora curgeau curenții, baba își plimba puterea pe trupul bolnavului, și o gâdilitură vibrantă și de minuni făcătoare i-agita cărnurile. Cu buzele înfundate și mai subțiri ca muchia cuțitului, baba descânta și, din când în când, sufla asupra bolnavului. Ochi, degete, suflu, totul în babă ardea, fierbea, colcăia; efluviele magnetice ale acestei ființe, adeseori extraordinare, se descărcau toate asupra suferindului și suferindul se făcea sănătos”, pagina 587, G.I Ionnescu-Gion, în “Istoria Bucureștilor”.

Când nu știau cum să vindece un suferind, Babele îl expuneau pe prispă și întrebau trecătorii dacă știu ei ceva

Și, fiți atenți aici, că am mai aflat una care pare gogonată, dar poate fi și adevărată. Am aflat ce se întâmpla când Baba era depășită din punct de vedere medical și habar n-avea cum să trateze suferindul. Astăzi se numește second opinion. “Dacă nu da de leac bolii, cu descântece, băuturi, cu argint viu, cu tras, dat în gât, cu fermece și afumat” îl expunea pe prispă. “Cine trecea pe uliță, orice drumeț, întreba de ce este bolnav; i se spunea, și dacă drumețul și-aducea aminte că vreunul de-al lui fusese tot așa bolnav, dator era să spună ce-a luat acela de s-a făcut sănătos”, G.I Ionnescu-Gion, în “Istoria Bucureștilor”.

Pictura de Nicolae Vermont, ” Tigăncusă”.
S-a consumat o cantitate colosală de argint viu în Țările Române, babele dădeau atât de mult mercur bolnavilor, încât aceștia mureau cu entuziasm”

S-a consumat o cantitate colosală de argint viu în țările române, babele dădeau atât de mult mercur bolnavilor, încât aceștia mureau cu entuziasm”. S-a întâmplat ca Vodă s-o prinză pe Ilenuța doftoreasă care rezolva totul numai cu argint viu, de îi mureau pacienții pe capete. A pedepsit-o aspru cu biciuire și a ordonat prin pitac să fie dată afară din târg și trimisă în surghiun la Țigănești, ca Napoleon pe Elba. Ce s-o fi ales de Ilenuța Doftoroasa nu știm, n-a avut și ea norocul să fie contemporană cu noi, că devenea anchetă jurnalistică la gazetă, se făcea mai celebra ca Secureanu.

Was ist das “argintul viu”? Și, dacă este „viu”, de ce aducea moarte bucureștenilor?

„Argintul viu” este denumirea populară pentru mercur. Îngheață la minus 39 de grade Celsius și fierbe la 37 de grade și este mai greu ca apă de 13,6 ori. Alunecă, e spectaculos, dar să nu vă atingeți de el că e bun numai în termometre, barometre și lămpi fluorescente. În zilele noastre, argint viu găsim în pește și fructe de mare „de proveniență oceanică”, în somon din ăla de fițe care conține mari cantități de mercur provenit de la emisiile atmosferice produse în urma arderii combustibililor fosili. You know, global warming, a zis și Greta. Dacă erai vrăjit cu argintul viu, simțeai “un fel de cârcei în tot trupul”, așa că Baba arunca argintul pe uliță iar el aluneca și se ducea la casa ăluia de blestemase. Tot argintul viu dacă “trecea printr-un cârd de gâște, ele începeau a se mușca una pe alta” și apăreau “bubele, damblaua, cârtița, albeața și junghiurile”.

Sfinții Părinți aveau alte metode: “căzutul la Sfintele Daruri, ungerea cu Sfântul Mir, băutul apei în care a stat o vreme o cruce cu inorog, punerea unui fier între dinți când trag clopotele în Sâmbăta Mare”

Dar toate acestea sunt chiar fleacuri. In episodul care vine abia aștept să vă spun și cum puneau babele URSUL să calce bolnavul, asta după ce, în prealabil, pacientul era afumat cu păr de urs ca să fugă boala. “Din călcâi încetișor / Și din talpă binișor! Sus, Martine / Țin-te bine, / Că-ți dau pâine cu măsline”. O să scriu și cum s-au băgat popii pe firul lanțului medical și le-au făcut concurență babelor din București.

Sfinții Părinți aveau alte metode: “căzutul la Sfintele Daruri, ungerea cu Sfântul Mir, băutul apei în care a stat o vreme o cruce cu inorog, punerea unui fier între dinți când trag clopotele în Sâmbăta Mare și moaștele aduse în casa unui bolnav”. Să-ți aducă moaștele la domiciliu, acela era cel mai scump leac, cam cât ar costa azi un transplant, să zicem. Va urma “Senzația Bucureștiului de altădată”, că vreau să știți și cu ce să scoateți mahmureala de Revelion, „arsura la lingurică” de la piftie și cârnați, amețeala de la caltaboș și multă băutură tradițională. Was ist das “lingurică?”. Nimic alta decât o criză de bilă, un reflux gastro-esofagian rezultat de la pită cu unsoare excesivă. Peste care dacă torni și niște panettone, ăla ești.

De vreți să cunoașteți și alte povestioare pline de haz și informații adevărate din Hilariopolis, orașul lui Bucur, al Bucuriei și al hilarului, iată ce am mai scris. De senzație.

Cookies