Pista de alergat din Parcul Drumul Taberei va fi modernizată. PS6: Lucrările încep luni de dimineață

27 iun. 2024
2387 afișări
Pista de alergat din Parcul Drumul Taberei va fi modernizată. PS6: Lucrările încep luni de dimineață
Pista de alergat din Parcul Drumul Taberei va fi modernizată. PS6: Lucrările încep luni de dimineață | Sursă foto: Primăria Sectorului 6 - Facebook

Primăria Sectorului 6 promite că va reamenaja pista de alergare din Parcul Drumul Taberei și va avea o lungime de 1.260 de metri.

Pista de alergat din Parcul Drumul Taberei va fi modernizată

Pista de alergare existentă din Parcul Drumul Taberei va fi transformată într-una profesională, ce va avea o lungime de 1.260 de metri liniari.

Primăria Sectorului 6 anunță, pe Facebook, că de luni, 1 iulie, vor începe lucrările de reamenajare a pistei.

Pistă de alergare profesională în #ParculDrumulTaberei.

De luni dimineață ne apucăm de amenajarea ei. Va avea 1.260 metri liniari și va fi în locul pistei de biciclete.

În parc vin mulți să alerge și nu au o suprafață adecvată pentru protejarea articulațiilor, iar mersul pe două roți nu este indicat pe alei, printre cei care se plimbă la pas.

Deja alergătorii folosesc pista existentă, pe care o vom transforma pentru ei. La un alt nivel!

Lucrările din Parcul Crângași vor fi gata în octombrie

Marți, 25 iunie, PS6 a anunțat că amenajarea Parcului Crângași continuă, iar lucrărilor vor fi gata la 1 octombrie. Din imaginile publicate de administrația locală pe pagina de Facebook, se observă că muncitorii se ocupă de montarea rulourilor de gazon, dar și de amenajarea și toaletarea plantelor.

Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU) a început lucrările de reabilitare și reparații în Parcul Crângași în octombrie 2023, acestea presupunând refacerea aleilor, regenerarea spațiului verde, montarea sistemului nou de irigații, montarea de gazon, dar și schimbarea corpurilor de iluminat și a mobilierului urban.

Lucrările au fost împărțite în trei tronsoane, pentru ca Parcul Crângași să nu fie complet închis, după cum urmează:

  • Primul tronson – zona Lacul Morii – Șoseaua Virtuții – a fost realizat deja
  • Al doilea tronson – prima parte de parc dinspre Metroul Crângași, de-a lungul Șos. Virtuții – va fi realizat în vara acestui an
  • Al treilea și ultimul tronson va fi terminat la data de 1 octombrie

Totodată, PS6 mai spune că se refac și trotuarele, aleile, carosabilul, parcările din Cartierul Brâncuși, Zona A, acolo unde este nevoie. Lucrările vor fi gata în toamnă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies