ÎN LUME

Pisica salvatoare. Felina i-a salvat viața stăpânului său, cerând ajutorul vecinilor

Pisica salvatoare. Felina i-a salvat viața stăpânului său, cerând ajutorul vecinilor. Bărbatul a reușit să fie transportat la spital, datorită pisicii care a atras atenția.

Pisica salvatoare. Felina i-a salvat viața stăpânului său, cerând ajutorul vecinilor, după ce a stat 3 zile pe verandă, potrivit Agerpres.

Pisica salvatoare

Iată că și pisicile sunt prietenele omului. O felină i-a salvat viața stăpânului său din Strasbourg. Se pare că bărbatul trecea printr-o urgență medicală, iar pisica a reușit să-i alerteze pe vecini, potrivit informațiilor transmise de Poliția din Strasbourg.

Recomandăm și: Când tragi de coadă pisica lui Schrödinger și te prinzi că miracolul vieții stă în relațiile dintre noi

Pisica le-a atras atenția vecinilor în momentul în care a rămas singură pe verandă, timp de 3 zile. Vecinii au chemat autoritățile, iar atunci când polițiștii au intrat în casa bărbatului (prin intermediul unui geam lăsat deschis), l-au găsit pe stăpânul felinei prăbușit pe podea.

Se pare că bărbatul nu s-a mai putut ridica de pe podea din cauza unei probleme de sănătate, însă autoritățile nu au oferit mai multe informații. Stăpânul pisicii a fost transportat la o clinică medicală, iar felina a fost transportată la un adăpost pentru animale, potrivit sursei citate.

„Suntem siguri că bărbatul nu ştie, dar pisica sa şi buna credinţă a vecinilor i-au salvat viaţa”, au declarat poliţiştii din Strasbourg prin intermediul unei postări de pe pagina lor de Twitter.

Aplicație pentru…mieunatul pisicilor

Da, ai citit bine. Există o aplicație care traduce mieunatul felinelor. Aceasta este dezvoltată de un fost inginer din cadrul Amazon Alexa.

Recomandăm și: Ce am văzut la Tokyo și vrem și noi, la București. O pisică 3D uriașă prinde viață și toarce deasupra unei gări din oraș

Aplicația minune se numește „MeowTalk” și înregistrează sunetul, iar apoi își propune să traducă ce spun pisicile.

Chiar proprietarul pisicii poate contribui la îmbunătățirea traducerii, creând o bază de date pentru a ajuta aplicația să învețe mai multe sunete ale pisicilor.

13 expresii există în vocabularul aplicației până în prezent, printre care:

  • „Hrănește-mă!”,
  • „Sunt furios!”,
  • „Lasă-mă în pace!”.

Se pare că pisicile nu ar avea o limbă comună, așa cum o avem noi, oamenii. Fiecare mieunat al felinelor este unic și adaptat proprietarului ei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button