Pisică blocată într-o crăpătură de sub Podul Izvor, salvată după 5 zile de captivitate. Mai mulți iubitori de animale au alertat autoritățile

21 sept. 2022
736 Afișari
Pisică blocată într-o crăpătură de sub Podul Izvor, salvată după 5 zile de captivitate. Mai mulți iubitori de animale au alertat autoritățile
Pisică blocată într-o crăpătură de sub Podul Izvor, salvată după 5 zile de captivitate. Mai mulți iubitori de animale au alertat autoritățile. Sursa foto: Facebook/ Politia Locala Bucuresti - www.plmb.ro

După aproape 5 zile de captivitate, o pisică a fost salvată chiar din planșeul Podului Izvor din București. Poliția Locală spune că misiunea de salvare a avut loc luni seară.

Pisică salvată din planșeul Podului Izvor din București

O pisică „asfaltată” sub planșeul Podului Izvor din București a fost salvată, luni seară (19 septembrie), după aproape 5 zile de captivitate, povestește Poliția Locală într-o postare pe Facebook.

Pisica își crease culcuș în spațiul tehnic al podului și intra acolo printr-o crăpătură de la marginea trotuarului. Crăpătura a fost acoperită cu ocazia unor lucrări de reparații, iar felina a rămas blocată în planșeul de beton.

Mai mulți iubitori de animale s-au îngrijorat de soarta pisicii și au decis să anunțe autoritățile.

La intervenție au participat polițiști locali ai D.G.P.L.C.M.B., angajați I.S.U.B.I.F și lucrători ai Administrației Naționale Apele Române.

După mai multe ore de intervenție, pisica a reușit să iasă și a fost preluată în condiții de siguranță.

5 zile de captivitate

Postarea integrală a Poliției Locale București:

„O pisică “asfaltată” sub planșeul Podului Izvor din Capitală a fost salvată, luni seara, după aproape cinci zile de captivitate.

Felina își făcuse culcuș în spațiul tehnic al podului – printre conductele și cablurile subterane ce traversează Splaiul Independenței – în care intra printr-o gaură de la marginea trotuarului. Pentru că fisura a fost acoperită cu ocazia unor lucrări de reparații, pisica a rămas blocată în interiorul planșeului de beton.

Îngrijorați de soarta patrupedului, câțiva iubitori de animale au alertat Poliția Locală a Municipiului București.

După mai multe ore de intervenție, la care – alături de polițiști locali ai D.G.P.L.C.M.B.- au participat și angajați I.S.U.B.I.F și lucrători ai Administrației Naționale Apele Române, pisica a reușit să iasă “din capcană” și să fie preluată în condiții de siguranță”.

Cookies