Piraeus ia în calcul preluarea Bancpost, în schimbul subsidiarelor din Bulgaria şi Serbia

de:
09 oct. 2013
0 Afișari
Piraeus ia în calcul preluarea Bancpost, în schimbul subsidiarelor din Bulgaria şi Serbia

Planul Piraeus propune ca băncile elene să-şi consolideze operaţiunile din Balcani prin schimburi de sucursale, astfel încât să ajungă la mase critice pe pieţele respective, scrie portalul elen Sofokleous10, citat de mediafax.ro.

Piraeus consideră că operaţiunile din România, Bulgaria, Albania şi Cipru sunt viabile şi de importanţă strategică pentru grup.

Banca a prezentat două exemple ale modului în care ar putea fi realizate astfel de schimburi între băncile elene.

Astfel, o variantă ar fi un schimb între subsidiara Piraeus din Bulgaria şi cea a Eurobank din România, Bancpost.

Un al doilea exemplu prevede un schimb între filialele Piraeus din Bulgaria şi Serbia cu filiala Eurobank din România.

Piraeus analizează pentru ambele variante impactul schimbului asupra rezultatelor şi indicatorilor financiari, notează portalul elen.

Perioada de reorganizare s-ar întinde până în 2017, cu o revenire pe profit a operaţiunilor din străinătate pe parcursul anului 2015.

În timp ce filialele Piraeus din România, Bulgaria, Albania şi Cipru sunt considerate strategice, operaţiunile din Egipt, Serbia şi Ucraina sunt de vânzare.

Cele mai mari bănci elene au operaţiuni şi în România. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Românească, EFG Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Cotidianul elen Kathimerini a scris la începutul săptămânii trecute, citând surse apropiate discuţiilor, că băncile din Grecia vor fi nevoite să-şi limiteze operaţiunile din Europa de Sud-Est, după ce Comisia Europeană le-a cerut să promită că nu vor transfera fonduri cu scopul de a-şi consolida subsidiarele din regiune.

Tot Kathimerini a scris ulterior că grupul National Bank of Greece se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv România, unde deţine Banca Românească, în cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeană.

National Bank of Greece a ajuns la un acord cu autorităţile pentru concurenţă din cadrul Comisiei Europene conform căruia grupul va păstra participaţia majoritară la subsidiara turcă Finansbank, dar va renunţa la majoritatea operaţiunilor din Europa de Sud-Est, potrivit Kathimerini. Astfel, NBG se va retrage din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Albania.

Potrivit Sofokleous10, în rândul autorităţilor europene există două puncte de vedere referitor la operaţiunile băncilor elene din afara Greciei. Astfel, în timp ce Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene cere vânzarea operaţiunilor externe, în cadrul Fondului European pentru Stabilitate, care a furnizat banii pentru recapitalizarea sistemului bancar elen, sunt analizate două variante.

O primă variantă presupune vânzarea, în linie cu Direcţia Generală Concurenţă, în timp ce o a doua opţiune luată în calcul prevede ca băncile elene să-şi păstreze doar unele subsidiare din afara ţării.

Cookies