Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU

21 feb. 2024
18346 Afișari
Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU
Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza. I INTERVIU. Foto credit: Mihai Petre/ Bucurestiulmeudrag.ro.

La început a fost Exodul, nestăvilita dorință de a evada din blocurile Bucureștiului socialist. După 45 de ani de locuire colectivă în socialism, în sfârșit, fiecare român avea libertatea de a-și construi o locuință individuală. Așa se face că un vast câmp, pe care își pășteau cândva oile ciobanii macedoneni, s-a transformat în satul milionarilor. Fără arhitecți, fără niciun plan de urbanism, croită după imaginația fiecăruia, zona care aparține administrativ de comuna Voluntari a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii 30 de ani. Pipera, un loc special, cu case ale poporului răspândite prin bălării.

O localitate fost rurală, bizară, nesistematizată, cu vile luxoase, înghesuite pe mici fâșii de teren, tarlale aflate în vecinătatea Piperei corporatiste cu blocuri din oțel și sticlă, cartierul La Defence românesc. Un fel de Beverly Hills cu fosă septică. În prezent, Pipera rămâne o zonă tot mai scumpă, chic, etalon al pricopselii, prețul mediu pe mp într-un ansamblu rezidențial depășind 2.200 de euro.

Foto credit: Andrei Bîrsan.
Soseaua Pipera nr. 1. Foto credit: Andrei Bîrsan.

Mai jos, interviu cu arh. Alexandru Panaitescu despre „Fenomenul Pipera”. Cum s-a transformat un cătun de la marginea Bucureștiului, populat în special de ciobani macedoneni, în primul și cel mai mare cartier rezidențial și de business din România.

Pipera stă în două luntrii, cu un picior în administrația Bucureștiului (zona corporatistă) și cu celălalt în parohia Primariei Voluntari

Nenumărații părinți fondatori ai Piperei, de după anul 1989, au avut nu doar dorința de a construi în libertate, ci și marele curaj de a se muta în câmp, fără canalizare și infrastructură, ca-n preeria Vestului sălbatic. Au preferat Pipera pentru că este foarte aproape de București, nu are industrii poluatoare, și pentru terenurile libere de pe Șoseaua Pipera și strada Erou Iancu Nicolae.

La mai bine de 30 de ani distanță, Pipera este cel mai aglomerat cartier de business din România, cu precizarea că ceea ce se numește Pipera este o zonă urbană formată din două părți complet diferite și distincte.

Una e cuprinsă administrativ în Municipiul București și e dezvoltată pe fosta arie industrială Pipera, până la linia CFR București-Constanța, având acum exclusiv caracterul de cartier de afaceri.

A doua parte aparține de odinioară comuna,  astăzi orașul  Voluntari și este un fost sat metamorfozat haotic într-un cartier rezidențial dorit luxos, funcțiunile de afaceri și comerciale fiind foarte restrânse. Pipera stă în două luntrii, cu un picior în administrația Bucureștiului (zona corporatistă) și cu celălalt în parohia Primariei Voluntari, fiind de fapt două cartiere diferite.

Foto credit: Andrei Bîrsan.
Imagine de pe OLX care prezintă un teren de vânzare.

Anul 2008 a fost apogeul speculei cu terenuri în Pipera: 1000 de euro mp

Pipera, un loc paradoxal format din tarlale suprasaturate de vile și vilișoare, dar și multe viloaie, cu școli internaționale de prestigiu, cu câteva centre comerciale cu branduri mari, în zona fostă rurală, și cu blocuri de oțel și sticlă, primii zgârie-nori din București, cu preponderență în partea care depinde de Capitală.

Pionierii pipereni au dat năvală în zona rurală încă din anii 1990, dar mai ales înainte de criză, când prețurile terenurilor au crescut și de 20 de ori în trei ani. Dacă în anii 2005-2006 prețul de teren pe metru pătrat era de 50 de euro, acesta a urcat rapid la 100 și a ajuns 300 de euro într-un singur an. Anul 2008 a fost apogeul speculei cu terenuri în Pipera: 1000 de euro mp. Apoi, prețurile au scăzut la fel de repede cum au crescut, pentru ca azi, 3000 de mp în zona Pipera (strada Câmpul Pipera), să coste 900.000 de euro.

„Aici a existat aerodromul Pipera, prima poartă aeriană de intrare în România și pentru zboruri civile”. Fotografie de epocă.

La mijlocul anilor ’60, regimul comunist a hotărât să ridice o cutezătoare platformă dedicată industriei electronice în Pipera

Partea cu construcții pentru afaceri se află pe un câmp din nord-est-ul Bucureștiului, al Armatei încă din perioada interbelică. Aici a existat aerodromul Pipera, prima poartă aeriană de intrare în România și pentru zboruri civile. Acum, utilizarea aeronautică a locului mai este amintită de Muzeul Aviației, aflat aici, și de vreo două foste hangare devenite depozite. Pe terenul Armatei, al vechiului aerodrom care nu mai era funcțional, regimul comunist a hotărât la mijlocul anilor 1960 să ridice o cutezătoare platformă dedicată industriei electronice. Au apărut Întreprinderi de televizoare, tuburi cinescop și echipamente periferice pentru calculatoare, o fabrică de calculatoare etc. În anul 1985, în Pipera, Intreprinderea de Calculatoare Felix lucra la introducerea în producția de serie a calculatorului Felix PC, primul calculator românesc. Cât despre dotările tehnico-edilitare, pe traseul Socialism multilalteral dezvoltat – Corporatism, partea de Pipera care ține de administrația PMB a fost cucerită de expați și corporatiști care lucrează la sediile marilor companii din La Defense-ul românesc.

În anul 1985, în Pipera, Intreprinderea de Calculatoare Felix lucra la introducerea în producția de serie a calculatorului Felix PC, primul calculator românesc.
Foto credit: Sky Tower, skytower.ro.
Zonele foste rurale, nou dezvoltate, beneficiau doar de electricitate și gaze, puține având canalizare și apă de la rețeaua localității

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pipera era un cătun al comunei suburbane Băneasa și număra 122 de locuitori. În jurul anului 1925, satul Pipera aparținea de comuna suburbană Colentina-Fundeni, mare parte din terenul său fiind moșia Elizei și Grigore Triandafil. Grigore Triandafil (1840-1907) a fost magistrat, avocat, politician al Partidului Conservator, bun prieten cu bancherul Jaques M. Elias și a deținut postul de președinte al Creditului Funciar Urban despre a cărui clădire de pe strada Doamnei am scris aici –  Mărețul Palat al Băncii Creditul Funciar Urban a renăscut în Centrul Vechi. Clădirea Art Deco e opera arhitectului care a ridicat și Crucea de pe Caraiman | INTERVIU . Eliza Triandafil a fost președinta societății de caritate “Pâinea zilnică” și era cunoscută pentru faptul că împărțea pâine în mahalalele Bucureștiului.

Linii de tramvai-Platforma Industrială Pipera. Foto credit: Norihiro Haruta/ Bucureștiulmeudrag.ro.

Arh. Alexandru Panaitescu a lucrat în perioada 1974-1993 la Întreprinderea METROUL București în sectorul de proiectare, secția stații, atelierul de arhitectură. A avut funcțiile de arhitect proiec

tant principal gr. III și gr. II. A fost șef de proiect complex (autor) pentru toate fazele de proiectare pentru stațiile Ing. Costin Georgian (fostă Muncii, 1977-1981), Piața Sudului, Aviatorilor, Anghel Saligny (anteproiectul), Vestibulul și accesul Parcul Herăstrău de la Stația Aviatorilor.

Preocupat și de istoria arhitecturii, arh. Alexandru Panaitescu este, printre altele, autorul volumelor „Remember Mănăstirea Văcărești”, Editura Simetria, 2008, „De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, Editura Simetria, 2012, volum nominalizat la Anuală de Arhitectură București, 2013 și „Ioana Grigorescu, calea sincerității”, album monografic editat de Uniunea Arhitecților din România în 2018, care a primit Premiul Președintelui Filialei București a O.A.R. la Anuala de Arhitectură București, 2018. De la vârsta de doua luni, arh. Alexandru Panaitescu locuiește în Colentina, la doi pași de Pipera, pe care o vede de pe balconul apartamentului său.

După părerea mea, așezarea Pipera s-a format spontan, în bună parte prin stabilirea acolo a macedoromânilor care au venit cu oile”

B365.ro: Arh. Alexandru Panaitescu, ce a fost Pipera rurală, cum a apărut?

Arh. Alexandru Panaitescu: Dacă ne uităm pe o hartă din anul 1938, Pipera era o mică așezare aflată în extravilanul Bucureștiului interbelic. După părerea mea, așezarea s-a format spontan, în bună parte prin stabilirea acolo a macedoromânilor (aromâni, macedoneni sau popular, machidoni) care au migrat în România mai ales după Primul Război Mondial. Macedonenii au fost aduși de statul român din Grecia, Albania, Bulgaria și Serbia iar stabilirea lor lângă București, în Pipera, este efectul marii migrații spre “patria mamă” din perioada 1925-1933. Cei mai mulți au colonizat Cadrilaterul și Dobrogea, iar o parte a ajuns în nordul Bucureștiului, venind aici cu oile.

Foto credit: Cer și Pământ Românesc, Limbă și Identitate la aromâni și români.
Țin minte că, mult după cel de-al doilea război mondial, prin anii 1970, ciobanii coborau cu turme semnificative dinspre Pipera pe strada Gherghiței unde locuiam”

B365.ro: De ce s-au stabilit macedoromânii în Pipera? Erau pășuni sau cum?

Arh. Alexandru Panaitescu: Erau câmpuri cât vezi cu ochii și aici macedonenii au găsit terenuri ieftine. Ei reprezintă un popor destul de chinuit în toată istoria lui, dar au știut să se descurce ca să supraviețuiască. Sunt oameni independenți, harnici, cu tradiții puternice gravitând în jurul familiei, în special în jurul mamei, mama fiind sufletul familiei. Majoritatea lor erau crescători de oi. Țin minte că, mult după cel de-al doilea război mondial, prin anii 1970, ciobanii coborau cu turme semnificative dinspre Pipera pe strada Gherghiței unde locuiam, o stradă destul de cunoscută în prezent pentru că pe acolo se descarcă autostrada A3 dinspre Ploiești. Eu eram student pe atunci și, ca să mă vitaminizeze, mama cumpăra brânză de la machedoni. Ciobanii veneau cu cobilița pe umăr, de care atârnau desage cu caș din care curgea încă zerul. Cașul lor era prăjitură. Cam în jur de 5 kilograme cântarea o bucată de caș, era ceva extraordinar. Aveam un hol la intrarea în casă și acolo, într-o cratiță, vărsau desaga cu caș. Îl mâncăm, de multe ori, împreună cu colegii cu care învățam. Tăiam câte o felie și într-o singură zi se cam termina toată bucata de circa 5 kg, era formidabil. În perioada comunistă, cei din Pipera nu prea aveau treaba cu “câmpul muncii”, mai degrabă aveau treabă cu Legea 18/1968 privind bunurile provenite ilicit.

Foto credit: Cer și Pământ Românesc, Limbă și Identitate la aromâni și români.
„Comunismul nu i-a schimbat pe machedoni. Trăiau și erau organizați la fel, după principii arhaice”

B365.ro: Pipera a ajuns o periferie bogată datorită aromânilor? Strămoșii lui Gigi Becali de acolo se trag?

Arh. Alexandru Panaitescu: Nu pot să spun dacă ciobanul de la care lua mama caș avea legătură directă cu familia Becali, dar Gigi Becali era din lumea aceea. Familia Becali și alte familii de macedoneni făceau parte din același cerc. La macedoneni, înrudirile sunt foarte vaste și se leagă numai între ei, toți se consideră cumnați, cumetri, fini etc. Nu prea o să vezi că se însoară un machidon cu o româncă, ar fi un adevărat cutremur. Este și o formă prin care își păstrează averea în familie, influența în comunitate, însă mai ales se conservă identitatea lor culturală, care este primordială.

Comunismul nu i-a schimbat, trăiau și erau organizați la fel, după principii arhaice. Multe lucruri s-au schimbat în comunism, dar unele au rămas, așa cum este comunitatea aromânilor din Pipera. Prima lor caracteristică este faptul că regimul comunist nu a reușit să îi înregimenteze în “câmpul muncii”. Ori erau cu oile, ori unii făceau bișniță cu bilete în față la cinematograful Patria, cum făceau alți frați Becali, acum celebri impresari ai fotbaliștilor. Făceau orice altceva, dar nu semnau condica dimineața.

„Nu pot să spun dacă ciobanul de la care lua mama caș avea legătură directă cu familia Becali, dar Gigi Becali era din lumea aceea”. Sursa: Wikipedia.
„Localitatea Pipera urma să dispară în perioada sistematizării satelor”

B365.ro: Deci, machedonii din Pipera erau micii antreprenori din comunism.

Arh. Alexandru Panaitescu: Exact, bine zis, erau micii întreprinzători. A venit însă o perioada nenorocită, anii 1980, iar localitatea Pipera urma să dispară, era perioada sistematizării satelor. Localitățile mici, răsfirate, urmau să fie desființate. Pipera avea un nucleu de case una lângă alta, cât de cât, dar nu mare. În jurul lui gravitau nenumărate „trupuri izolate”, cum se numesc în urbanism, terenuri situate separat de partea principală a satului. Toate urmau să fie rase. Deja începuse construcția de blocuri în Voluntari, pe șoseaua spre Afumați se ridicau blocuri. Nu știu dacă pe cei din Pipera urma să îi mute în acele blocuri, însă în Pipera regimul nu a mai apucat să demoleze, cum a făcut prin Snagov, unde au fost rase câteva sate, cum ar fi Vlădiceasca. Casele au supraviețuit de bine de rău, dar erau condamnate. Dacă mai dura comunismul, se termina cu ele.

Sursa foto: dinamo1948.club.
Gigi Becali a avut un simț deosebit al afacerilor, dar și al dezvoltării zonei, un simț mai tare decât al unor urbaniști, intuind potențialul de dezvoltare urbană al zonei”
B365.ro: Ce înțelegeți prin “urbanism de tarla” în Pipera, dupa anul 1989?

Arh. Alexandru Panaitescu: Este simplu, chiar dacă foarte trist. În anul 1991, prin Legea 18 de retrocedare a terenurilor agricole, oamenii din Pipera și-a recăpătat tarlaua. În general, o tarla măsura 20-30 de metri lățime, poate și mai puțin și avea 300 – 400 de metri lungime. Erau bucăți de teren cu suprafețe de o jumătate de hectar sau 1 ha și au fost speculate foarte bine. Cu acestea a început faimosul tun speculativ din Pipera. Iarăși pomenim de Gigi Becali, dar să știți că omul are un simț deosebit al afacerilor, dar și al dezvoltării urbane, un simț mai tare decât al unor urbaniști, intuind potențialul de dezvoltare urbană al zonei. Becali și mulți alții au cumpărat terenuri de la țărani nepricepuți. Erau tarlale de dimensiuni mici, sfori de teren, luate la preț de 2-3 euro/mp. Au fost cazuri în care unele terenuri din Pipera au fost câștigate și la barbut, la poker, la beție, poveștile sunt foarte colorate. Becali le-a vândut cu 20 de euro mp sau a așteptat să le crească prețul, a știut să jongleze și a vândut pământul așa cum l-a luat, sub formă de terenuri înguste și lungi. Cei care le-au cumpărat nu au respectat un plan de urbanism, o viziune care se comaseze terenurile și să închege o suprafață care să se poată parcela corect. Fiecare și-a luat hectarul îngust și lung, apoi și-a tras o alee de 3-4 metri, restul fiind parcelat în loturi mici pe care le-a vândut bucată cu bucată sau a construit case care apoi au fost vândute, solicitarea fiind foarte mare, fără nici un interes pentru calitatea urbană a zonei.

Urbanism de tarla în Pipera.
Când eram copil, de aici din Colentina, vedeam cum decolau sau aterizau biplanele, avioanele utilitare în Pipera”

Arh. Alexandru Panaitescu: Această este o parte din Pipera, cea din afara limitei administrative a Bucureștiului. Mai este o zonă, numită tot Pipera, care are ca axă principală B-dul Dimitrie Pompei. Acolo, în perioada interbelică, a existat un teren de aterizare și o bază pentru un aeroport militar. Mai pot fi văzute și acum două, trei hangare la Muzeul Aviației. Când eram copil, de aici din Colentina, vedeam hangarele, nu era niciun bloc, nimic. Uneori vedeam cum decolau sau aterizau biplanele, avioanele utilitare. Zona Dimitrie Pompei era a Armatei și a fost preluată de regimul comunist. Aici s-a dezvoltat, de la mijlocul anilor 1960 zona industrială pentru industria electronică. O prevedere bună a celor care s-au ocupat de urbanism și de elaborarea schițelor de sistematizare din perioada aceea, a fost ca în nordul Bucureștiului să nu se înființeze industrii poluante. Pentru că vânturile dominante, viscolul, viforul, vin dinspre est, de la ruși, și atunci s-a evitat ca în nordul orașului să existe o industrie poluantă care ar fi afectat grav orașul. Era cea mai mare platformă de electronică. A mai fost în București, în zona Baicului, prima fabrică de radio și de televizoare, Electronica, dar în Pipera era o grupare mult mai mare. Existau Fabrica de Cinescoape, Fabrica Electronica de televizoare, Conect, pentru componente de electonică. Mai înspre Băneasa, pe strada Erou Iancu Nicole, era I.P. R.S pentru microelectronică.

9 octombrie 1970, inaugurarea Uzinei de Cinescoape din Pipera. Foto credit: Agerpres.
„În cadrul dezvoltării rețelei de metrou, magistrala 2 Nord-Sud, s-a hotărât ca metroul să ajungă la platforma industrială Pipera”

B365.ro: Metroul cum a apărut? Ca să ajungă oamenii la muncă, comuniștii au făcut metroul?

Arh. Alexandru Panaitescu: În bună parte, muncitorii ajungeau pe platforma industrială cu tramvaiul 16, care venea pe lângă Lacul Tei și ajungea în Pipera. După aceea, în cadrul dezvoltării rețelei de metrou, magistrala 2 Nord-Sud, s-a hotărât ca metroul să ajungă la Pipera. A fost o primă variantă de lucru, prin 1976-77, prin care linia urma să fie prelungită până la Doamna Ghica, la marginea parcului Plumbuita. Varianta aceasta nu a fost agreată de noi, cei care lucram la Metrou, din cauză că ne era teamă că dacă ajunge metroul până la Doamna Ghica (un traseu ocolit până peste cap), ar fi putut compromite ideea realizării unei linii de metrou în Colentina. Până la urmă s-a renunțat.

„În bună parte, muncitorii ajungeau pe platforma industrială cu tramvaiul 16, care venea pe lângă Lacul Tei și ajungea în Pipera”. Foto credit: Norihiro Haruta/ Bucureștiulmeudrag.ro.
Stația terminus Pipera este una din cele două stații din București în care s-a acceptat ca zona de acces, vestibulul, să fie supraterană”

B365.ro: Ce are special stația de metrou Pipera, azi extrem de aglomerată de tinerii care muncesc la companiile multinaționale?

Arh. Alexandru Panaitescu: Stația terminus Pipera este una din cele două stații din București în care s-a acceptat ca zona de acces, vestibulul, să fie supraterană. Acum, vestibulul de la Pipera nu mai este atât de armonios. Din cauza fluxului foarte mare de călători din ultimii 15 ani, spațiul de acces a trebuit să fie mărit. Extinderea accesului în stație nu a respectat însă arhitectura inițială. Stația supraterană inițială avea o arhitectură coerentă, realizată de o bună arhitectă, Adriana Bunu. O soluționare de aceeași factură și tendință a fost și la stația IMGB, numită astăzi Berceni, în capătul celălalt al orașului, în Sud.

În momentul în care lagărul socialist s-a prăbușit, lucrurile au luat-o razna pentru că foarte multe industrii românești erau false”

B365.ro: Ce s-a ales de patrimoniul industrial din Pipera?

Arh. Alexandru Panaitescu: S-a transformat nu într-o direcție rea. Eu nu merg pe ideea că “vai de noi, s-a distrus tot”. Industria socialistă nu a reușit să se adapteze cerințelor economiei de piață. Noi nu fabricam produse competitive, în ultimii ani de comunism economia funcționa prin exporturi numai în cadrul C. A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, organizație a statelor comuniste europene care avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic, n.n). C.A.E.R. reglementase formal ca statele socialiste să nu fabrice aceleași produse. Ce făceau bulgarii nu făceam noi, și invers. De exemplu, o problemă cu care ne-am confruntat la Metrou a fost cea a excalatoarelor (scările rulante). Prin reglementări C.A.E.R. excalatoarele cu diferență de înălțime de până la 7 – 10 metri se fabricau numai în Cehoslovacia, iar pentru înălțimi mai mari se fabricau numai în URSS. În momentul în care lagărul socialist s-a prăbușit, lucrurile au luat-o razna pentru că foarte multe industrii românești erau false, fiind competitive cel mult în țări din lumea a treia, sărace, cărora tot noi de multe ori le ofeream credite să cumpere produse românești. La I.M.G. B se fabrica unul dintre cele mai mari strunguri Carusel. La ce ne trebuia un strung Carusel când era unul performant în Japonia? Dacă tot ce produci este mai scump și mai oneros decât ce produc alții mai ieftin și mai calitativ, este normal să te prăbușești. Industria socialistia s-a lansat prin anii 1960 cu importuri de tehnologie, apoi acestea s-au stopat și totul trebuia să se facă pe baza tehnologiiilor noastre. De aceea, prăbușirea industriei a fost inerentă.

Sursa imaginii: Dorian Doru Chihană.
Fabrica de Televizoare.
„În 1990, când s-a dat libertatea de proprietate a pământului, nici arhitecții, nici administrația locală nu aveau vreo experiență în domeniu”

B365.ro: Cum vedeți arhitectura caselor din Pipera?

Arh. Alexandru Panaitescu: Arhitectura este pe măsura societății românești multilateral dezvoltate, adică în fel și chip. Este oglinda noastră de azi. În general, sunt case urâte. S-a mai întâmplat ceva, care poate explica asta. Până în 1990 (față de alte țări socialiste, Ungaria, Polonia, Cehia, unde locuința individuală era permisă și se construia), locuința individuală în orașele din România a fost interzisă. În 1990, când s-a dat libertatea de proprietate a pământului, nici arhitecții, nici administrația locală care urma să dea autorizațiile de construire, nu aveau nicio experiență în domeniu. Chiar și arhitecții de la Proiect București sau Institutul de Proiectări Carpați, care se lăudau că se pricep nu făcuseră locuințe individuale. La Proiect București, arhitecții au realizat mai ales locuințe colective în blocuri, pe baza unor norme și legi foarte restrictivs. Eu, la Metrou, am făcut stații de metrou. Marea majoritate a arhitecților proiectaseră însă hale industriale. Noi, nici la Facultatea de Arhitectură nu am fost pregătiți prea mult pentru conceperea locuințelor individuale.

Foto credit: imobiliare.ro.
Timp de 8-10 ani după anul 1989, principala reglementare urbanistică era dată în Codul Civil de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, de prin 1864”

Arh. Alexandru Panaitescu:  În perioada interbelică, proiectarea locuințelor individuale avea o tradiție solidă, care în anul 1948 s-a rupt. În 1990 s-a reluat brusc, fără să existe o reglementare urbanistică viabilă. Timp de 8-10 ani după anul 1989, principala reglementare urbanistică era dată în Codul Civil de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, de prin 1864. Era un articol 612 sau 613 privind vederea la hotar, vecinătatea care prevedea să nu ai vedere din casa ta mai mică de 19 decimetri, adică 1,90 m. Și eu m-am mirat multă vreme, nu știam ce înseamnă decimetru, de ce nu 2 metri, de ce 19 decimetri?

B365.ro: Deci, în Pipera s-a construit după un cod din vremea lui Alexandru Ioan Cuza?

Arh. Alexandru Panaitescu: Nu, e mai rău. Codul anterior celui al Cuza era de pe vremea lui Caragea Vodă și prevedea ca vederea la vecinătate să nu fie mai mică de un stânjen, stânjenul având 19 decimetri. Când s-a tradus la noi Codul Civil belgian, care de fapt era Codul lui Napoleon, s-au lovit de distanța aceasta și atunci au luat-o pe cea din codul lui Caragea, dar nu mai puteau să îi spună un stânjen, eram deja europenizați, i s-a spus 19 decimetri. Până în 1990 în toate edițiile Codului Civil apare distanța de 19 decimetri.

Foto credit: OLX. Pipera.
Frecvent, reglementările urbanistice nu se aplică, nu funcționează”

B365.ro: În prezent există o normă urbastică în Pipera?

Arh. Alexandru Panaitescu: Există, dar depinde cum se aplică. Frecvent reglementările urbanistice nu se aplică, nu funcționează. A fost rescris Codul Civil, acum se discută de 2 metri la vecinătate. În anul 1991 s-a făcut un mare efort și s-a adoptat mereu modificata și completata Lege 50 privind autorizarea construcțiilor, după aceea Legea 10 a calității în construcții, cât și alte acte normative, și a început elaborarea PUG-urilor. Datorită efortului susținut al domnului ministru Nicolae Noica, în anul 2000, de bine de rău, toate localitățile, inclusiv Bucureștiul, au avut Planuri Urbanistice Generale. Însă acestea au putut fi modificate/completate prin Planurile Urbanistice Zonale – PUZ, care au fost o catastrofă, generând o evoluție haotică, fără nicio perspectivă, care se vede peste tot când mergi pe stradă. Nu numai Pipera, ci și Bucureștiul s-a dezvoltat în felul acesta în ultimele două-trei decenii. Acum avem în domeniul construcților o legislație extrem de stufoasă, în unele cazuri cu prevederi contradictorii, care facilitează nenumărate ilegalități în domeniu.

Pipera este un târg, un mall de arhitectură de toate felurile”

B365.ro: Spuneați că fiecare din Pipera și-a construit câte o Casă a Poporului.

Arh. Alexandru Panaitescu: Fiecare a făcut ce-a vrut. Avantajul acelei perioade a fost cel al libertății de expresie fără măsură. Libertatea s-a manifestat în funcție de cultura, preocupările și educația fiecăruia, beneficiari sau/și arhitecți. La început au fost unii, foarte puțini, care au fost receptivi la o arhitectură modernă, de calitate, dar au fost și foarte mulți care văd și astăzi Casa Poporului drept un exemplu de bună practică în arhitectură. Oamenii au vrut să-și facă locuințe somptuoase. Unii arhitecți au rezistat tentației, alții nu, iar unii nu aveau nici cu ce să reziste, pentru că nu aveau exercițiu profesional. Pipera este un târg, un mall de arhitectură de toate felurile.

Pipera, OLX, terenuri de vânzare, Pipera.
„Urbanismul de tarla este dominat de locuința individuală”

B365.ro:  Pipera are și zgâriie nori, o mare particularitate, sunt cele mai înalte clădiri din București.

Arh. Alexandru Panaitescu: Eu vorbesc de Pipera fostă rurală. Există o a doua zonă care cuprinde dezvoltarea zonei industriale Electronica și care se extinde spre Floreasca, dar aceea este altceva. În Pipera există, în capătul dinspre Vest, o zona înaltă de birouri. Urbanismul de tarla este însă dominat de locuința individuală. Ce se întâmplă pe Dimitrie Pompei, Floreasca, fosta gara Herăstrău, Mall Promenada, acolo este cu totul altceva. Este o dezvoltare urbană firească, o zonă dinamică care există în toate capitalele europene, este La Defence-ul românesc unde se întâmplă lucruri bune. Zona criticată foarte tare pentru devalmășia arhitecturală este Pipera fostă rurală, care are drept ax principal Strada Erou Iancu Nicolae.

Pipera nu are nici măcar un centru cât de cât. Nu are o structură urbanistică coerentă, dar cei care viețuiesc aici se pare că nu sunt sensibili la acest aspect”

B365.ro: În Pipera sunt cele mai multe școli internaționale private, cea americană, britanică, etc. Este zona cu cea mai mare și mai scumpă ofertă educațională din București.

Arh. Alexandru Panaitescu: Da, dar dezvoltarea zonei rezidențiale Pipera suferă grav de lipsa dotărilor, social-culturale și comerciale semnificative. Nu vorbim de Școala Americană situată la o margine a cartierului. Vorbesc de școli primare și gimnaziale care lipsesc. S-au format ad hoc școli și grădinițe particulare, dar nu există o rețea de dezvoltare social-culturală. Pipera nu are nici măcar un centru cât de cât. Este un punct acolo la Jolie Ville, dar e o chestie modestă, mai mult mondenă. Sigur că toți au mașini și își duc copiii ori la Școala Americană ori în București, dar să nu uităm că există o singură biserică, cea făcută de Gigi Becali, într-o extremitate a localității. Sunt inexistente dotările de cartier, de localitate sau apar la întâmplare din inițiative private. Cartierul Pipera nu are o structură urbanistică coerentă, dar cei care viețuiesc aici se pare că nu sunt sensibili la acest aspect. Nu par prea deranjați de faptul că pentru a ajunge acasă merg cu mașina, de regulă luxoasă, pe o ulicioară de trei-patru metri lățime, cu riscul să le apară o mașină din sens opus.

Foto credit: Andrei Bîrsan.

Vezi și alte istorii ale cartierelor bucureștene aici:

Cookies