Piesa de teatru „Vreau să fiu actriță”, cu Anca Sigartău, miercuri, la Palatul Suțu

de:
12 oct. 2014
4 Afișari
Piesa de teatru

Muzeul Municipiului București și trupa de teatru UNTEATRU invită bucureștenii la piesa de teatru -Vreau să fiu actriță-, care va avea loc miercuri, de la orele 19.00.

Astfel, Anca Sigartău se va confunda cu personajul lui Robert Mauro autorul textului.

Acesta, în urmă unei poliomelite, contactate la vârstă de 5 ani, a fost nevoit să folosească un aparat de respirat şi un scaun de invalid. Scrie la computer, întins în pat, neputând să stea prea mult timp la birou.

În 1976 a absolvit Facultatea de Sociologie a Universităţii Hofstra din Long Island. De atunci, a publicat patru texte, dintre care amintim: „Piese cu două personaje pentru actorii studenţi” – cu o introducere semnată de Gary Burghoff, cel care a interpretat rolul personajului Radar din comedia MASH şi „Pe scenă! Piese scurte pentru actorii studenţi” – piesă recomandată de prima actriţă a teatrului american, Helen Hayes.

„Pe scenă” este textul ales de Anca Sigartău, text prezentat cu titlul „Vreau să fiu actriţă!”

Cookies