Piesa „Blonda, Chiorul şi Piticul” a fost jucată la Cotroceni în absenţa preşedintelui Băsescu

de:
21 iul. 2011
0 Afișari
Piesa

„Sincer, m-am aşteptat la prezenţa domnului Băsescu, dar, probabil, problemele pe care le are l-au făcut să nu vină în seara aceasta. Sperăm să vină la următorul (spectacol, n.r.). Nu am avut nicio discuţie cu domnul Băsescu”, a spus, înaintea spectacolului, regizorul Ştefanis Lupu, citat de Mediafax.

Reprezentanţii trupei de teatru au primit din partea Administraţiei Prezidenţiale, invitaţii pentru 120 de persoane. Preşedinţia şi-a rezervat invitaţii pentru aproximativ 15-20 de persoane. În timpul spectacolului, în sală s-au aflat circa 100 de persoane.

Spectatorii, în marea lor majoritate tineri, s-au amuzat copios, în timpul reprezentaţiei, la multiplele replici cu tentă sexuală rostite de actori. „Era de aşteptat. Mie mi s-au părut în regulă. Mi-au plăcut şi actorii, mi-au plăcut şi replicile, scrise inteligent. O radiografie a societăţii româneşti. Nu (conţine n.r.) obcenităţi, ci face nişte trimiteri”, a afirmat unul dintre spectatori după reprezentaţie, potrivit sursei citate.

Reprezentaţia piesei la Sala Dales din Capitală a fost anulată, în luna mai. Ştefanis Lupu, regizorul comediei „Blonda, chiorul şi piticul”, declara, la acel moment, că directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, i-a cerut să schimbe titlul spectacolului pentru a fi jucat în continuare în respectiva instituţie. Potrivit lui Lupu, directoarea a afirmat că obscenitatea limbajului a dus la anularea piesei.

Cookies