Piedone vrea să ofere romilor joburi plătite cu două salarii minime pe economie

de:
19 ian. 2011
0 Afișari
Piedone vrea să ofere romilor joburi plătite cu două salarii minime pe economie

Pentru început, Primăria Sectorului 4 va realiza o listă cu cetăţenii de etnie romă beneficiari de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001.

„Condiţiile necesare pentru înscrierea în program sunt: apartenenţa la etnia romă, domiciliul pe raza Sectorului 4, capacitatea deplină de exerciţiu (vârsta minimă 18 ani), dorinţa de a se integra în societate şi de a-şi câştiga traiul în mod decent şi corect”, precizează reprezentanţii primăriei, potrivit NewsIn.

Implementarea proiectului nu presupune angrenarea de resurse financiare din bugetul local al Sectorului 4, fiind realizată prin contribuţia exclusivă a ONG-ului care derulează deja programe similare în Ungaria, Bulgaria şi Slovenia. Pentru parcurgerea paşilor următori din program, edilii intenţionează să atragă fonduri europene.

„Aşa cum s-a demonstrat deja, prin implementarea programului în Ungaria şi Bulgaria, acesta poate conduce cu succes la scăderea ratei infracţionalităţii şi la reducerea abandonului şcolar, în cazul copiilor provenind din familii de rromi. Vom trece la întocmirea unei baze de date şi vom întreprinde un sondaj în rândul cetăţenilor de etnie rromă din Sectorul 4, pentru a afla dacă sunt de acord şi dacă îşi doresc să se implice în acest program. Ulterior, în funcţie de rezultat, vom supune proiectul atenţiei Consiliului Local Sector 4”, spune primarul sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone.

Cookies