LA MINE-N CARTIER

Piedone vrea să construiască cel puţin două parcări supraetajate, în Sectorul 4, în 2015

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost prezent, miercuri, la sediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 din str. Nițu Vasile nr. 50-54, pentru a-i premia pe primii trei cetățeni care și-au plătit integral taxele și impozitele încă din prima zi lucrătoare a anului 2015. După premierea cetăţenilor, edilul Sectorului 4 i-a invitat pe cei trei locuitori să facă propuneri pentru anul în curs sau să îi adreseze întrebările pe care le au cu privire la această zonă administrativă.

Petre Roşca, un locuitor în vârstă de 85 de ani, s-a arătat nemulţumit de locuitorii care parchează pe trotuare, dar şi de cei care ocupă abuziv locurile de parcare din jurul blocurilor. „De multe ori mă gândesc la şoferii care parchează pe trotuare. Pe str. Secuilor, de multe ori nici nu mai ai pe unde să mai treci. În special pe Aleea Secuilor sunt atât de multe maşini, una peste alta. E adevărat că sunt şi maşini multe”, a spus Petre Roşca.

În replică, edilul i-a spus că în acest an se vor construi cel puţin două parcări supraetajate în Sectorul 4. „Plec de la ideea de maşini una peste alta şi vă dau o veste bună pentru că, atât cât s-a putut face în acest sector, raportat la parcările pe orizontală (n.r. – la nivelul solului) s-a făcut. Efectiv nu mai avem unde să facem parcări pe orizontală. În acest an, datorită şi contribuţiilor dumneavoastră, care sunteţi buni contribuabili şi vă achitaţi taxele şi impozitele din primele zile ale anului, demarăm construcţia a cel puţin două-trei parcări supraetajate în Sectorul 4. Dezvoltarea parcărilor se poate face acum numai pe verticală. Pe orizontală s-a închis, nu mai avem loc, pentru că eu nu vreau să sacrific spaţiul verde şi să se facă parcări aproape de geamurile blocurilor sau de clădiri. Am identificat câteva zone şi vom face parcări supraetajate. În funcţie de buget, acum se face prognoza la nivelul Consiliului Local al Sectorului 4, dar cu siguranţă aceasta este una din priorităţi şi cu siguranţă se vor face cel puţin două în acest an în zonele cele mai aglomerate, cum ar fi Brâncoveanu, Secuilor, Reşiţa, unde identificăm şi terenul şi avem şi posibilitatea construcţiilor. Parcările se pot construi şi în intervalul cvartalelor dintre blocuri, unde s-au făcut acele parcări pe orizontală. În ceea ce priveşte numărul locurilor pe care le vor avea parcările supraetajate plecăm de la minim 100 de locuri până la chiar 600-700 de locuri de parcare, depinde de zonă şi de necesar, respectiv de numărul maşinilor, dar, cu siguranţă, începem să ne dezovltăm pe verticală”, a declarat primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button