Piedone vrea defibrilatoare în pieţele şi centrele comerciale din Sectorul 4

de:
29 ian. 2013
0 Afișari
Piedone vrea defibrilatoare în pieţele şi centrele comerciale din Sectorul 4

În cadrul discuţiilor, dintre primarul Sectorului 4 şi directorii direcţiilor descentralizate, subordonate Consiliului Local, şi reprezentanţii marilor centre comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe raza acestei unităţi administrative, subiectul principal l-a reprezentat responsabilizarea coordonatorilor unor zone urbane, cu trafic pietonal intens.

Răspunzând apelului lansat de Crucea Roşie Sector 4, ai cărei reprezentanţi au participat la întâlnire, efectuând demonstraţiile necesare, edilul Sectorului 4 a adus în atenţie importanţa deţinerii unui defibrilator în cadrul trusei de prim ajutor. „Defibrilatoarele pot fi utilizate şi de persoane fără pregătire medicală, cu un simplu curs de acordare de prim ajutor din partea Crucii Roşii, studiile arătând că şi un copil de opt ani poate folosi în siguranţă un defibrilator automat. Aparatul oferă instrucţiuni vocale clare celui care intervine, te îndrumă când să apeşi butonul declanşator şi cum să continui resuscitarea cardio-pulmonară. În Polonia, toate şcolile sunt dotate cu defibrilatoare, iar elevii de liceu sunt obligaţi să ia parte la cursuri de prim ajutor şi resuscitare cardiopulmonară. În Germania există legi clare, ce obligă instituţiile şi companiile private să se doteze cu defibrilatoare”, a explicat Cristian Popescu – Piedone.

Edilul a recomandat achiziţionarea acestui defibrilator care, până la sosirea ambulanţei, poate face diferenţa între viaţă şi moarte, precizând faptul că, din momentul în care cineva trece pragul unei instituţii sau al unei companii, conducerea respectivei instituţii sau firme răspunde în totalitate de siguranţa şi integritatea persoanei respective. „În Occident, prezenţa defibrilatorului în locuri intens traficate este o necesitate reglementată prin acte normative, o dovadă a gradului de civilizaţie şi a preocupării faţă de protejarea vieţii semenilor. Pe lângă ambulanţa pe care am donat-o Crucii Roşii Sector 4, le susţinem şi acest demers, pledând pentru viaţă! Consider că se impune ca, alături de noi, reprezentanţii Autorităţii Locale, administratorii pieţelor private din Sectorul 4, cât şi marile centre comerciale, să achiziţioneze câte un defibrilator, gândind această acţiune ca pe un bastion în lupta pentru salvarea unei vieţi. Lansez ca termen în demararea acestei acţiuni data de 1 martie, când, odată cu sosirea primăverii şi renaşterea naturii, propun să ne străduim să renaştem în noi preocuparea pentru viaţa semenilor şi să ne responsabilizăm total în acest sens”, a punctat Cristian Popescu – Piedone.

Cookies