BAZAR

Piedone pune cârciumărese în parcuri

Proiectul de hotărâre privind lucrările de amenajare a unor terenuri şi zone verzi adiacente unor imobile a fost aprobat, la ultima şedinţă de Consiliu Local Sector 4, cu unanimitate de voturi.

Pentru acest proiect, administraţia locală a alocat un buget de 30.412 lei.

De asemenea, Primăria Sectorului 4 a anunţat că intenţionează să cumpere flori şi material dendrologic pentru noi amenajări verzi. Potrivit anunţului lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), administraţia locală vrea să achiziţioneze diverse plante anuale, inclusiv arbori, arbuşti, trandafiri căţărători, trandafiri la ghiveci, primule, panseluţe, cârciumărese şi crăiţe.

„Este obligatoriu prezentarea certificatului fitosanitar care să ateste faptul că materialul dendrofloricol este sănătos, nu prezintă boli şi dăunători de carantină;  plantele vor fi insotite de certificate fitosanitare in care vor fi specificate obligatoriu bolile si daunatorii pentru care au fost tratate”, se specifică în caietul de sarcini.

Trandafiri agăţători şi cârciumărese, în parcurile din Sectorul 4

Conform sursei citate, trandafirii căţărători trebuie să aibă înălţimea de 1,7-2m, cu flori albe, galbene, roz, portocalii, rosii, fiind utilizaţi pentru decorarea parcurilor şi grădinilor. De asemenea, trandafirii la ghiveci vor avea flori de culori roşii, roz, galben, portocaliu, în timp ce pentru primule sunt acceptate diferite culori.

Totodată, administraţia locală va planta panseluţe cu flori de culori violet, albastru , portocaliu, roşu , alb, galben, striate sau pătate, cu flori foarte mari, petale ondulate cu pete neregulate. Cârciumăresele, simple sau bătute, vor fi viu şi divers colorate în galben, portocaliu, alb, roz, roşu şi violet.

În cazul petuniilor, administraţia locală caută flori unicolore, bicolore sau pestriţe, în nuanţele spectrului solar, cu corola întinsă. Crăiţele acceptate vor avea flori simple şi duble şi un colorit care variază de la galben la portocaliu.

Pentru cumpărarea florilor şi a materialului dendrofloricol, Primăria Sectorului 4 este dispusă să plătească aproximativ 545.000 lei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button