Primăria Sectorului 4 este pregătită pentru amplasarea în orice moment, în zonele cu circulaţie pietonală intensă, a 6 PUNCTE DE DISTRIBUIRE A APEI POTABILE: Piaţa Unirii – 1 cort, Piaţa Progresul – 1 cort, Piaţa Sudului – 2 corturi, staţia metrou Brâncoveanu – 1 cort şi Parcul Tineretului – 1 cort.
Corturile sunt dotate cu dozatoare cu apă plată, pahare de unică folosinţă, aparate de aer condiţionat, mese şi scaune, cât şi cu personal calificat în acordarea primului ajutor.
În plus, în incinta instituţiilor publice de interes local, vor fi amenajate alte 12 PUNCTE DE PRIM AJUTOR, unde locuitorii Sectorului 4 pot beneficia nu doar de apă potabilă, ci şi de răcoarea oferită de aerul condiţionat.
Acestea sunt dispuse după cum urmează:
sediul Primăriei Sectorului 4 din bd. George Coşbuc nr. 6-16 – Direcţia Relaţii cu Comunitatea Locală, Serviciul Registratură şi Poarta nr. 1, intrarea principală
serviciul Stare Civilă – str. Gramond nr.26
serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Biroul 1 – str. Străduinţei nr. 1
serviciul Parcări – str. Străduinţei nr. 1
sediile Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, din şos. Olteniţei nr. 37 – 39 şi calea Şerban Vodă nr. 43 şi strada Niţu Vasile nr. 50-54.
sediile administrative ale Direcţiei de Administrare a Pieţelor, din şos. Giurgiului şi Piaţa Sudului
sediile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din şoseaua Olteniţei nr. 252 – 254 şi strada Enache Ion nr. 1.
Primăria Sectorului 4 a pus la dispoziţia cetăţenilor şi o linie telefonică tip Tel Verde, prin intermediul căreia, apelând 0800.800.440, pot fi semnalate eventualele probleme cauzate de caniculă.
Totodată, din dispoziţia Edilului Sectorului 4, Biroul Managementul Situaţiilor de Urgenţă va distribui cetăţenilor pliante informative, conţinând recomandările medicilor, cu privire la măsurile de protecţie împotriva caniculei, printre care amintim:
reducerea activităţilor în spaţiul deschis şi evitarea deplasărilor în intervalul 9.00 – 18.00;
purtarea unor haine subţiri din bumbac, deschise la culoare, ochelari şi pălării de soare;
consumul a 1, 5 – 2 l de apă/zi, duşuri cu apă călduţă;
consumul de fructe şi legume proaspete;
evitarea consumului de băuturi alcoolice sau a celor cu un conţinut ridicat de cofeină, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
De asemenea, pentru limitarea efectelor caniculei, prin intermediul societăţilor de salubrizare REBU şi ADPP Sector 4, zeci de utilaje se vor deplasa pe raza Sectorului 4, în 3 treceri, dimineaţa şi seara, pentru a efectua stropiri pe străzi, bulevarde şi parcuri.
Menţionăm că, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, persoanele asistate la domiciliu vor beneficia de îngrijire medico – socială.