„Consider că este singura cale legală şi morală prin care locuitorii urbei să poată decide asupra modului în care trebuie administrată Capitala. (…) Părerea cetăţeanului e literă de lege!”, se arată în scrisoarea trimisă primarului general de Piedone, potrivit agenţiei NewsIn.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a cerut public marţi primarului general Sorin Oprescu să iniţieze, în termen de o săptămână, un referendum în Bucureşti pe tema desfiinţării primăriilor de sector şi a solicitat PSD să iasă din complicitatea cu Elena Udrea.
Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, tot marţi, că un referendum pentru menţinerea sau desfiinţarea sectoarelor ar fi util şi că el crede într-un „Bucureşti compact”. „Trebuie să fie un singur buget, nu şapte”, a mai spus Oprescu, referindu-se la faptul că sectoarele Capitalei, şase la număr, au fiecare câte un buget, iar municipalitatea bucureşteană, un altul.
Subiectul desfiinţării sectoarelor a reintrat în actualitate după ce preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a scris pe blogul său că impunerea unei Legi a Capitalei este absolut necesară şi propune convocarea unui referendum pe această temă, considerând că cei care se opun proiectului sunt „baronii de Bucureşti”, precum Andrei Chiliman, primarul sectorului 1.