Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a realizat un videoclip în scuarurile aflate în aria sectorului pe care-l conduce, dar administrate de Primăria Municipiului București prin ALPAB, Administrația lacuri, parcuri și agrement. Pentru a scoate în evidență cât sunt de neîngrijite, primarul Sectorului 5 a cules un buchet de flori sălbatice, gălbenele, mușețel și maci, și l-a dus la sediul PMB, pentru a fi dat primarului general Nicușor Dan.
Prima oprire: Bd. Tudor Vladimirescu (între George Coșbuc și 13 septembrie, Panduri)
A II-a oprire: Bd. 13 septembrie
A III-a oprire: Bd. Panduri
A IV-a oprire: Opera Română
Pentru a putea întreține vegetația de pe scuarurile din Sectorul 5, primarul Cristian Popescu Piedone îi cere lui Nicușor Dan să pună pe ordinea de zi a CGMB o propunere de abrogare a deciziei ca PMB să administreze spații verzi din sectoarele Bucureștiului. În acest fel toate zonele verzi ar putea reveni sectoarelor.
„Oamenii se așteaptă ca primarul ales să le rezolve problemele, ei își plătesc taxele și impozitele la sector, nu sțiu că sunt în administrarea PMB, aproximativ 70.000 mp aparțin Primăriei Municipiului București”, a spus Piedone în înregistrarea video.
Edilul Sectorului 5 spune că a depus memorii și proiecte de hotărâri la primarul Nicușor Dan, însă fără succes.
„D-le primar dacă aveți o problemă cu primarul Piedone e doar problema dvs, dar ce aveți cu locuitorii sectorului 5?
(…) Vegetația necontrolată crește și lasă imaginea unui oraș părăsit, a unui sector care este administrat doar într-o mică proporție de noi pentru că marile bulevarde vă aparțin.”, a mai spus primarul Sectorului 5.
Întrega înregistrare VIDEO realizată cu primarul Cristian Popescu Piedone.
Îți recomandăm să citești și: