Piedone a continuat controalele în supermarketuri: A găsit pâine expirată pe post de crutoane

de:
30 ian. 2015
2 afișări
Piedone a continuat controalele în supermarketuri: A găsit pâine expirată pe post de crutoane

Verificările au vizat atât magazinele de cartier, cât şi supermarket-urile cu renume, informează un comunicat de presă remis de Primăria Sectorului 4.

Edilul a descoperit astfel un aspect nesemnalat până acum de autorităţile cu atribuţii de control al siguranţei alimentare: faptul că, în pungile care conţin crutoane se află, de fapt, pâine expirată, reambalată, căreia i s-au aplicat în mod ilegal noi termene de valabilitate. Deşi, iniţial, au negat, reprezentanţii unităţii în culpă au fost nevoiţi să admită că produsele de panificaţie sunt refolosite, după expirare, pentru crutoane.

Astfel, respectivele produse sunt feliate, reprăjite, fiind ambalate şi comercializate ca aşa-zis „nou produse”, sub siglă proprie, cu alt ambalaj şi un nou termen de valabilitate. În consecinţă, respectiva unitate a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 2.000 de lei.

„Consider că, uneori, sancţiunile sunt cu mult prea mici pentru abaterile pe care le constatăm. De aceea, noi, ca Autoritate Locală, chemăm alături în acest demers şi alte instituţii ale Statului, cu atribuţii în domeniul siguranţei alimentare. De altfel, am iniţiat deja un demers în acest sens, solicitând constituirea unor echipe mixte, formate din inspectorii Poliţiei Locale Sector 4, ai A.N.S.V.S.A şi ai OPC. , de aceea, solicităm respectivelor instituţii să desemneze un reprezentant care să însoţească echipele de control ale Autorităţii Locale Sector 4 şi care, prin aportul său, să vină în întâmpinarea a ceea ce noi desfăşurăm de o bună perioadă de timp pe raza Sectorului 4. Astfel, împreună, vom reuşi să identificăm şi mai multe situaţii în care drepturile şi siguranţa cetăţenilor sunt încălcate, iar cumulul amenzilor aplicate de toate instituţiile să îi determine pe aceştia să intre în legalitate.”, a precizat Cristian Popescu – Piedone.

Ulterior, Primarul Cristian Popescu – Piedone a întreprins un control – fulger şi în incinta pieţelor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 4, cât şi în a unor pieţe private de pe raza Sectorului 4.

În cazul pieţelor Sudului şi Progresul, aflate în subordinea Autorităţii Locale, s-a constatat lipsa afişării preţurilor şi a termenelor de valabilitate pentru produse comercializate în cadrul a 23 de societăţi şi au fost aplicate sancţiuni totalizând 302.700 de lei. Totodată, au fost retrase de la comercializare şi trimise spre neutralizare: 5 kg brânză, 50 kg de peşte, 4,8 kg pulpe de pui, 2 kg icre, 4,5 kg filé de crap.

În ceea ce priveşte Piaţa Reşiţa, o piaţă cu participare privată, controalele au relevat faptul că 11 comercianţi nu aveau eliberat acordul de funcţionare necesar desfăşurării activităţii, fapt pentru care au fost aplicate sancţiuni totalizând 25.500 de lei.

Totodată, s-a constatat lipsa caselor de marcat, în acest caz fiind înaintată o adresă către Direcţia Generală Antifraudă Bucureşti, instituţie abilitată în cercetarea acestor aspecte. De asemenea, pentru lipsa contractelor de Medicina Muncii ale angajaţilor acestor societăţi, a fost sesizată Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în timp ce, pentru lipsa contractelor individuale de muncă, a fost semnalat Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.

În cazul Pieţei Berceni – Olteniţei, altă piaţă privată, aceleaşi probleme, însă şi multe altele! Pe lângă lipsa acordurilor de funcţionare, situaţie întâlnită şi în cazul Pieţei Reşiţa, s-a mai constatat şi lipsa preţurilor afişate la produsele destinate comercializării şi a termenelor de valabilitate.

În consecinţă, au fost aplicate amenzi în cuantum de 100.000 de lei şi retrase de la comercializare pentru distrugere a 7,2 kg de plătică, 15 kg de caras, 4,3 kg novac, 16 kg macrou şi 25 de kg de icre, 9 caserole untură porc, 60 de ouă și 12,4 kg măsline.

„În urma sesizărilor pe care le-am primit din partea cetăţenilor, atât prin petiţii, cât şi online, pe e-mail sau pe facebook, mi-au fost semnalate posibilile nereguli în activitatea desfăşurată în pieţele Sectorului 4. Fie că sunt private, sau sunt administrate de Autoritatea Locală, noi nu am făcut diferenţă, sancţionând drastic orice abatere de la practicarea unui comerţ civilizat.”, a completat primarul.

Informaţii despre descoperirile făcute de edil în supermarketuri, în ultimele zile, găsiţi AICI şi AICI.

Cookies