Piedone a bătut palma. Sectorul 5 s-ar putea înfrăţi cu Chişinăul

Primarii Sectorului 5 şi municipiului Chişinău, Cristian Popescu Piedone şi Ion Ceban, şi-au arătat interesul de a înfrăţi cele două entităţi administrative, cu prilejul unei întrevederi avute vineri.

Cei doi au discutat despre problemele cu care se confruntă la nivelul celor două primării şi despre soluţiile pe care le-au identificat, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5.

„Mă bucur că suntem astăzi împreună cu dumneavoastră, fraţii noştri de peste Prut, şi mă bucur că vorbim şi simţim la fel. Ştiu că în mare parte ne confruntăm cu aceleaşi probleme, atât la Primăria Sectorului 5, cât şi la Primăria Municipiului Chişinău.

Important este să acţionăm în interesul cetăţenilor şi să încercăm pe cât posibil să le facem viaţa mai uşoară. În toate primăriile din România şi din Republica Moldova ar trebui să se facă doar politica cetăţeanului, nu cea de partid”, a declarat Popescu Piedone, în cadrul întâlnirii cu delegaţia de la Chişinău.

Conform comunicatului citat, la rândul său, Ion Ceban a subliniat că politica nu ar trebui să existe în nicio Primărie. El a vorbit şi despre necesitatea reformei în cadrul acestor instituţii. Angajaţii care nu îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu ar trebui să plece, pentru a lăsa loc unor profesionişti care pot ajuta la dezvoltarea municipiului Chişinău, a afirmat Ceban.