BAZAR

Pictorial al fiicei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de Sofia Anais

În interviul acordat celor de la Viva, europarlamentarul vorbeşte despre experienţa de a fi mamă.

În interviul însoţit de fotografii, fiica cea mică a preşedintelui povesteşte despre primele momente cu Sofia Anais, dar şi despre perioada dinaintea naşterii.

„A fost o mobili­zare de forţe a întregii familii: a mamei, a tatălui meu, a Ioanei, a lui Bogdan şi a părinţilor săi. Când am ajuns acasă de la spital am avut bucuria să găsesc ca­mera Sofiei pregătită şi plină de surpri­ze. Mărturisesc că am avut o presimţire privind naşterea. Cu doar o zi înain­te, eram neliniştită, pentru că nu aveam gata geanta pentru maternitate, deşi toată lumea îmi spunea că e timp pen­tru asta toată luna septembrie”, povesteşte Elena Băsescu.

Totul s-a schimbat după ce a adus-o pe lume pe Sofia Anais: „Mă simt ca şi când m-aş fi născut eu a doua oară şi viaţa de dinain­te de venirea pe lume a Sofiei nu mai există şi nu mai contează. […] Primele trei luni au trecut cu foarte multe nopţi nedormite. Dar asta nu înseamnă nimic prin compa­raţie cu fericirea pe care o aduce Sofia în viaţa mea şi a lui Bogdan. Trăim pentru fetiţa noastră!”

Elena Băsescu a născut pe 1 septembrie la Spitalul Universitar. Fetiţa a venit pe lume cu trei săptămâni înainte de termen, la exact un an de la căsătoria Elenei Băsescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button