La început de noiembrie, Guvernul a interzis timp de o lună activitatea piețelor închise, ca măsură de prevenire a răspândirii Covid-19. În prezent, țăranii și micii producători de legume își vând marfa în frig, alungați pe trotuare sau în parcările din piețele din București. Irimia Catinca, reporter B365 a ajuns în Piața Matache în ziua în care țăranii au primit nefericita veste. Unii sunt oameni bătrâni, pentru ei să stea cu frigul în oase e un chin și o pedeapsă.
Am locuit opt ani într-o garsonieră de pe Bulevardul Gării de Nord. Sub fereastră mea se întindea Piața Matache, cu toată viața și verdeața ei explozivă primăvara și vara, și cu toate ridichiile ei negre iarna. Am trăit cu Piața Matache ca-n Anotimpurile de Vivaldi. Eram prima care mânca primăvara cartofi noi cu hasmațuchi, roșii noi în formă de țițișoară, și tot prima care făcea toamna ciulama de ghebe. Rețetele mele au fost dictate de anotimpurile din Matache, de tot ce este proaspăt, de sezon.
În noaptea de 25 spre 26 martie 2013, am ieșit ca arsa din casă ca să fotografiez cum angajații primăriei lui Sorin Oprescu dărâmă hala veche de carne și de pește. A fost o mare tristețe. Când m-am mutat din cartier, mereu îmi lipsea ceva. Așa că mereu m-am întors la Matache, m-am întors de câte ori am vrut o anumită brânză de Sibiu, că nu-i toată la fel, de la o anumită doamnă, o anumită legătură de tarhon proaspăt, de coriandru sau oregano de la domnul cu față de doctor pediatru care cultivă și vinde ierburi aromatice.
Piața Matache. O cunosc atât de bine încât și cu ochii închiși aș putea să vă duc la al treilea stand cum intri, pe stânga, unde ține taraba bătrânica Florea Iolu din Bălenii de Dâmbovița. Sau la doamna Ioana din Bălești Sârbi care poartă aceeași basma neagră de când o știu. Nu știu cum se face, dar în fiecare zi pare proaspăt venită de la un parastas. Le cunosc și mă cunosc iar asta îmi produce o simplă și mare bucurie când cumpăr de la ele, pentru că știu ce cumpăr, știu că totul e din grădina lor.
M-am întors în Piața Matache fix în ziua în care autoritățile au anunțat că se vor închide piețele și târgurile. Am găsit o mare tristețe și o revoltă mocnită, cum trebuie să fi fost cea din care s-a pornit răscoala de la 1907. Iolu Florea are 71 de ani, este din Bălenii de Dâmbovița și de 20 de ani vinde în Matache. Are șase copii și doi nepoți, ei lucrează acasă în grădină sau în solar, iar bătrâna stă la tarabă, fie că afară sunt 35 de grade, fie că sunt minus 6.
Iolu Florea: „Mami, nu mi-e de mine, io-s bătrână, dar ce face tineretul? Nu știu ce vor face copiii mei, n-are serviciu, n-are nimica, noi avem numai grădinăria asta. Ce să facem cu marfa dacă se închide? Numai solărim, noi deja am plantat cartofi, ce facem cu ei, am dat o grămadă de bani pe sămânță. Domnul știe, el cu mila Lui știe și ce e cu Covid 19. Copiilor le este greu să vină și aicea și să și muncească, am zis că cât de cât, ajut și eu cu ce pot, când n-oi mai putea o să stau și eu acasă. Noi trebuie să ne asigurăm viața, să ne punem în rânduială viața, că dacă murim să știm unde ne ducem. Eu stau aici și mă rog în gând, „căci legea duhului de viață m-a eliberat de legea păcatului și a morții. Doamne, ai milă de mine, îți mulțumesc că și azi m-am sculat sănătoasă, pe picioarele mele, ai grijă de copiii de acasă, dă-le sănătate, am doi nepoței în clasa a două și învață pe tablete, va rugăm domnilor de sus, nu închideți piețele că ne închideți toată munca noastră și viața”.
Covid, Covid, da’ cu varza ce-ați avut? Ce-ați avut cu munții de varză la un leu jumate kilu’, cu munții de cartofi și ceapă, cu ultimii gogoșari și dovlecei plăcintari, la patru lei kilu, cu miezul de nucă la 40 de lei kilu’, cu vânzătorul de plante aromate care dă mentă cu 3 lei legătură, cimbru. Coronavirus, Coronavirus, da’ ce-ați avut cu usturoiul de Dărăști la 25 de lei kilu’, cu fasolea nouă boabe la 12 lei kilu, cu merele Jonathan de Voinești la 5 lei kilu, cu ardeiii iuți la 15 lei kilu, cu baby dovleceii care merg să fie făcuți pane, aruncați în tigaie așa cum sunt ei, întregi, copilași fragezi de dovlecel.
Maria din Giulești Sârbi: „Noi o să aruncăm marfa la gunoi pentru că nu avem unde să o distribuim, banii noștri, consumul nostru se duc pe apa sâmbetei și la supermarketuri aduce marfă din afară și o vinde. De ce? Ca să bage domnii de sus banii în buzunare, s-aducă marfă multă din afară și toată munca noastră să putrezească. Ce dezinfectanți ai la supermarket? Că umblă acolo cucoanele cu mâinile ca gândacii prin castraveți, umblă ca ghionoaiele prin lăzile cu roșii și alege ce le place. Are ele mâinile dezinfectate?! Pe când la mine e o singură mână. Eu cu mâna mea am cules totul și aici vând tot cu mâna mea, o singură mână, de la cules, la tarabă. Și uite, am mâinile muncite și curate.
Mioara din Voinești Dombovita vinde mere Yonathan:
„Noi am muncit toată vara și am stropit pomii, am cules merele cu o sumă enormă de bani, costă 50 de lei culesul pe zi iar acum nu putem vinde merele și se prăpădește toată marfă. Foarte mult, am cheltuit suta de milioane cu culesul, 150 de lei cu trei mese la culegător om și e 5 lei kilu’ de mere. Și acum să ne facem bagajul, nici porcii nu mănâncă mere, ce să facem, să le aruncăm? Am aruncat acum doi ani la Vâlcea, tare greu a fost”.
Gheorge vinde usturoi românesc de Dărăști:
„Al nostru e natural sută la sută, e sămânța pe care-o aveam în anii 70, iar cel străin chinezesc sau spaniol ai impresia că miroase a mucegai, miroase a DTT că e injectat cu pesticide, îl faci mujdei și se inverzeste, otravă curată. Noi nu-i dăm decât apă, ăla al lor zici că e făcut la calculator, o singură mărime, îi bagă otravă ca să țină veșnic, dar usturoiul nu ține veșnic”
În prezent, micii producători de legume din Piața Matache vând în parcare și pe trotuare. Fie ploaie, fie vânt, fie că sunt 10 grade, fie că sunt minus 2.
Toate piețele din sectorul 1 care își desfășurau activitatea în interior au fost mutate în parcare sau pe trotuar. Doar Piața Domenii care era amenajată afară, rămâne la fel.
În sectorul 2, rămân deschise piețele Obor, Delfinului, Cremenita, Piața Galați și Piața Dobroești.
În sectorul 2, rămân deschise piețele Obor, Delfinului, Cremenita, Piața Galați și Piața Dobroești.
În sectorul 3, rămân deschise piețele Râmnicu Sărat, Sălăjan și Piața Volantă de la Nerva Traian.
În sectorul 4, Piața Sudului se mută la parterul parcării supraetajate din vecinătate, Piața Progresul se mută pe acoperișul parcării, iar Piața Apărătorii Patriei se mută pe o platforma apropiată, unde se organiza înainte târgul de miei.
În sectorul 5, Piața Rahova a fost scoasă în exterior.
În sectorul 6, Piața Ialomiței a fost închisă, cele 60 de tarabe au fost relocate pe platoul parcării supraterane. Piața Orizont și Piața Apusului sunt deschise în exterior.