Piața Sfântul Anton, locul unde s-a născut Bucureștiul. De la maidan cu oi și Piață de Flori la zona vibrantă de azi din Centrul Vechi, magnet de turiști străini

În Centrul Vechi, lângă Biserica și ansamblul Curtea Veche, bătrâna Piață Sfântul Anton rămâne un loc istoric reprezentantiv pentru memoria Bucureștiului.

Denumirea i-a fost dată de Biserica Sf. Anton, mistuită de Marele Foc din 1847, iar locul pe care s-a definit Piața a făcut parte din teritoriul Curții Domnești medievale, “cu grădinile ei care se întindeau până la Dâmbovița”.

Masiv betonată în timpul mandatului primarului Sorin Oprescu, Piața Sf. Anton, cândva cea mai mare piață de flori din București, este azi un spațiu urban topit vara de caniculă, cu elemente prea puțin puse în valoare.

Mulțumim Asociației Bucureștiul meu drag, bucurestiulmeudrag.ro, pentru imaginile realizate de Mihai Petre, unul din cei mai talentați cronicari vizuali ai Bucureștiului.

Piața Sf. Anton după Marele Foc, prima imagine a unui loc iconic pentru istoria Bucureștiului

Prima fotografie a zonei datează din anul 1856, a fost realizată de Ludwig Angerer, și ne arată Piața Sf. Anton după Marele Foc din martie 1847. Practic, vedem un maidan cu căruțe, un târg al micilor comercianți.

În partea stângă a fotografiei, se observă Biserica Curtea Veche, Cafeneaua Veche în centru, iar în partea dreapta, la intersecția străzii Covaci cu Șepcari, două clădiri care au rămas în picioare și azi, chiar dacă au suferit modificări. Mai jos, istoria și evoluția Pieței Sf. Anton, marea Piață de Flori a Bucureștiului.

Piața Sf. Anton, Piața de Flori, locul din care pleacă cele mai vechi străzi ale Bucureștiului

Din Piața Sf. Anton porneau străzi importante: Carol, Covaci, Șepcari și singura rămasă din fostele ulițe domnești – Calea Moșilor. Ulița Podului Târgului de Afară (Calea Moșilor) era una din cele mai lungi artere ale orașului (2.830 m) și lega centrul orașului (Piața Sf. Anton), de Târgul de Afară, devenit Târgul Moșilor/Obor.

Citește și despre renașterea Cafenelei Vechi, emblemă a Pieței Sf. Anton:

• Cafeneaua Veche e ca nouă și-a luat marele premiu pentru arhitectură de interior. E-n Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă. Aici se bea neîntrerupt cafea de aproape 250 de ani

Istoria Pieței Sf. Anton a fost cercetată de Cezara Mucenic, istoric de artă, și redată în volumul “Străzi, Piețe, Case din Vechiul București”, editura Vremea, 2004.

Începutul secolului al XIX-lea a adus numai cataclisme pentru București. Un mare cutremur, un incendiu devastator și inundații catastrofale au schimbat radical felul în care se construia în târgul Bucurescilor

1802, octombrie 4: S-a cutremurat pământul foarte tare de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnițele și alte case înalte. S-a sfărâmat și clopotnița cea vestită de înaltă, care era podoaba orașului, cu ceasornic. (Turnul Colței), spune Dionisie Eclesiarhul.

1804, august 28: Duminică, la 8 ceasuri din zi, s-a aprins târgul, buricul Bucureștilor, arzând toate prăvăliile și Hanul Șerban Vodă și hanul Sf. Gheorghe până la zidul hanului Colțea, Sărăria veche cu Târgul Cucului și la vale și la deal toate binalele Curții Vechi. Poate vor fi fost la 2000 de prăvălii, cu case mari și mici, cu bolte.

1805: O revărsare de apă (a Dâmboviței, n.n) a făcut multă pierdere.

“Ca urmare a calamităților din 1802 și 1804, domnitorul va lua măsuri pentru îmbunătățirea calității construcțiilor și, pentru întâia oară, se va încerca introducerea unor reguli privind amplasarea clădirilor și modul de formare a străzilor”

Cezara Mucenic, istoric de artă în volum: Toate aceste trei evenimente năpraznice, vor aduce profunde transformări în zona centrului Bucureștilor și nu numai. În primul rând, în 1806, se modifică divizarea administrativă a orașului.

De la Dionisie Eclesiarhul aflăm că: Vodă, în urma focului, poruncia să facă casele drept la rând, să iasă ulițele drepte, nu șuvăite.

Se stabilesc și alte reguli: unde e voie să se construiască numai cu un cat (1 etaj), unde sunt permise numai clădiri din zid (din cărămidă). Este prima formă de regulament urbanistic, regulament care se va dezvolta în a două parte a acestui veac. (Sursa: “Străzi, Piețe, Case din Vechiul București”, “Bucureștiul secolului al XIX-lea”, pg. 31).

Piața Sf. Anton a fost sistematizată în timpul lui Vodă Barbu Știrbei

Cezara Mucenic, istoric de artă: Istoria Pieței de Flori, numită și Piața Sf. Anton, pornește din vechimea orașului, căci ea este situată cam pe unde se afla cel puțin o parte din teritoriul primei piețe comerciale, Pazarul, devenită în secolul al XVI-lea Târgul de Jos, iar din secolul al XVII-lea, Târgul din Lăuntru. Localizarea acestora este deocamdată imprecisă.

Se aflau pe la răsărit de Curtea Domnească, pe malul Dâmboviței. Cert este că, după vânzarea teritoriului Curții Vechi, lăsându-se un perimetru liber pentru folosul bisericii Curtea veche, a rămas un platou între Biserica Curtea Veche, Ulița Ișlicarilor/ Franțuzească, ce trecea pe la nord de nou construitul Han al lui Manuc, biserica Sf. Anton și capătul Podului Târgul de Afară. Apoi, pe acolo va trece Focul cel Mare.

La mijlocul secolului al XIX-lea, ca semn că denumirile încep să devină memoria orașului, platoul va fi numit Piața Sf. Anton în amintirea prezenței pe acele locuri a bisericii Sf. Anton, a Pușcăriei, construită în secolul al XVI-lea pe lângă clădirea Pușcăriei Domnești, biserică distrusă în întregime de năpraznicul foc din 1847.

Lăcașul nu va mai fi refăcut, hramul acestuia fiind preluat de biserica Curtea Veche iar piață, a cărei sistematizare se hotărăște în timpul lui Vodă Barbu Știrbei (1854-1856)și se va numi Piața Sf. Anton.

Piața de Flori “Sf. Anton” făcea parte dintr-un ansamblu comercial compus din Hala Mare și alte hale profilate pe anumite produse. Hala Mare, monument de arhitectură, a fost demolată în anii ’80

Cezara Mucenic, istoric de artă: Dezvoltarea comerțului duce la specializarea piețelor, ceea ce se va întâmpla la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ori, la sud de Hanul lui Manuc, dincolo de Dâmbovița, se construise Hala Mare urmată de celelalte hale, fiecare cu profilul sau.

Ca o continuare, spre a simplifica misiunea cumpărătorului, se vor organiza piețele profilate pe anume produse, iar Piața Sf. Anton din anul 1885 se va transforma în Piața Florilor și a produselor de manufactură populară-broderii, țesături, împletituri-, pentru comercializarea cărora se construiește o mică hală dispusă perimetral. Astfel, Piața Sf. Anton devine și Piață de Flori, ambele denumiri păstrându-se atâta timp cât piața continuă să poarte amândouă semnificațiile.

“Topografic locul pieței este marcat de prezența fostului paraclis al Curții Domnești, Biserica Curtea Veche, rămasă acolo după ce totul a fost distrus de marele foc”

Cezara Mucenic, istoric de artă: Edificiul, care amintește ca plan și tehnică constructivă de biserica mănăstirii Cozia, se afla acolo încă din timpul lui Vodă Mircea Ciobanu (1558-1563) și mărturisește, prin ocnițele puse sub cornișă și contraforții laterali, existența legăturilor și pe plan artistic cu Moldova.

Clădită în cărămidă cu o admirabilă știință a formulei decorative, va trece prin cutremure și incendii, până când domnitorul Șerban Cantacuzino o va repara și reîntregi, punându-i la ușă portal sculptat în piatră cu motive vegetale, amintind repertoriul artei brâncovenești. Dar va veni Focul cel Mare. Și, după ce arde, în 1847, ea va fi refăcută. Se vor lăsa zidurile vechi, dar totul va fi tencuit, turlele vor fi schimbate și va deveni o clădire cu o haină neoclasică, potrivită epocii.

Biserica Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult al Bucureștiului, cu hramul Sf. Anton, și-a reluat imaginea inițială în anii ’20

În secolul al XX-lea, Comisiunea Monumentelor Istorice, ce proteja din 1892 memoria pământului românesc exprimată prin construcții, decide că este important ca cea mai veche biserica a orașului să-și reia aspectul adevărat. Biserica este restaurată între anii 1928-1935, descoperindu-se privitorului arta meșterilor secolului al XVI-lea.

Pe locul unde s-a definit terenul pieței la mijlocul veacului al XIX-lea, fusese mai înainte și o parte a teritoriului Curții Domnești cu grădinile ei care se întindeau până la Dâmbovița. După scoaterea lui la mezat, chiar la debutul secolului al XIX-lea, bogatul negustor Manuc Bei va cumpăra o bucată din teritoriul de sud-est al Curții pentru a ridică un han, Hanul lui Manuc.

Dâmbovița, altă prezență care a marcat micro zona, a constituit prilej de binefacere, dar și de necaz, căci se revărsa deseori. Ori, mai ales în secolul al XIX-lea, când creșterea orașului a dus la o mărire fără precedent a numărului morilor de pe râu, a suferit inundații catastrofale culminând cu cea din 1864.

Toate acestea au determinat municipalitatea să-și propună ca inițiativă obligatorie realizarea lucrării care a implicat eforturi financiare, tehnice și organizatorice excepționale. A însemnat și un mare efort pentru a capta acceptul cetățenilor orașului.

1880-1882, prima sistematizare a Dâmboviței, lucrare cu costuri excepționale

Cezara Mucenic, istoric de artă: Putem spune că a fost prima măsură edilitar-urbanistică care a folosit media scrisă pentru a-și face propagandă și a lămuri cetățenii de foloasele ei.

Realizată între anii 1880-1882, lucrarea a determinat aici, în zona centrului istoric, coborârea albiei râului spre sud. A urmat acoperirea apelor considerate poluate, acoperire realizată între podul Șerban Vodă și Calea Victoriei, acțiune începută în anul 1935, ceea ce a schimbat din nou peisajul.

În ce privește Halele, după ordonarea cursului Dâmboviței, Piața Mare și Hala Mare și celelalte trec de pe malul drept al Dâmboviței pe malul stâng al râului.

Dar, după 1935, intenția de a elimina piața comercială din centrul orașului, conform Prevederilor Planului Director, duce la dărâmarea halelor de pește, de păsări și de zarzavat. Va supraviețui până în anii 1980 doar Hala Mare, care devenise deja un monument al arhitecturii capitalei. Atunci va fi eliminată în vederea realizării noului Centru Civic.

Vezi demolarea Halei Centrale din Piața Unirii, aici: Mărturie teribilă. Cum a fost demolată Hala Unirii, care adăpostea rezerva de alimente a Bucureștiului, în caz de calamitate. Sfârșit groaznic pentru sutele de pisici din subsoluri

În anii ’80, Piața Florilor Sf. Anton dispare ca piața comercială, iar cercetările arheologice scot la iveală vatra orașului: Palatul Voievodal

Cezara Mucenic, istoric de artă: Extinderea cercetărilor arheologice în zonă a contribuit la identificarea vestigiilor Curții Domnești.

Studiile au fost întreprinse în mai multe campanii, din care cea decisivă s-a desfășurat între anii 1967-1971, și au dus la scoaterea la lumină a Palatului Voievodal. S-a putut astfel determina locul unde s-a aflat vatra orașului domnesc, miezul său. Și s-a constituit un nou muzeu în capitală: Muzeul Curtea Veche.

Pentru a realiza toată investigația, s-a renunțat la o serie de case construite în secolul al XIX-lea peste ruinele străvechi, s-a închis strada Soarelui, iar piața comercială s-a transformat într-o piață urbană.

Citește și:

• Cum moare povestea vie a Bucureștiului. Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns no man’s land. Un simbol abandonat, închis și fără pază