BAZAR

Piața Reșița din Sectorul 4, ÎNCHISĂ din cauza nerespectării măsurilor împotriva noului coronavirus

„Primăria Sectorului 4 a retras autorizaţia de funcţionare a Pieţei Reşiţa, ca urmare a rezultatelor unui control complex desfăşurat sâmbăţă, 25.07.2020, de către Poliţia Locală şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, care au descoperit o serie de abateri grave, sancţionate de Legea nr. 55/2020, O.G. nr. 99/2000 şi Legea 12/1990”, anunţă administrația locală într-un comunicat de presă remis la redacție. 

Inspectorii au descoperit că administratorii nu respectau nici cele mai elementare reguli de prevenţie a răspândirii COVID- 19, cum ar fi:

Nu aveau stabilite circuitele de intrare şi ieşire din complexul comercial
Nu aveau montate la vedere dispenserele cu dezinfectant
Nu aveau angajaţi care, la intrarea în piaţă, să poată măsura temperatura clienţilor
Angajaţii administratiei pieţei şi comercianţii nu purtau măşti şi mănuşi
Piaţa nu era dotată cu pereţi despărţitori între tarabe
La intrarea în toate magazinele din piaţă nu erau luate măsurile de distanţare socială.

Mai mult, la magazinele alimentare au fost descoperite produse ce pot pune în pericol sănătatea oamenilor, precum carne expirată, produse de patiserie fără documente de provenienţă sau fără termen de valabilitate afişat, precum şi legume şi fructe mucegăite. Toate acestea au fost fie confiscate, fie retrase de la comercializare în vederea distrugerii.

În urma controlului, s-a constatat, de asemenea, că un număr de 5 societăţi comerciale nu deţineau acord de funcţionare emis conform legii, drept pentru care a fost demarată procedura de suspendare provizorie a activităţii acestor agenţi comerciali.

Totodată, în incinta pieţei au fost descoperite deficienţe şi în privinţa menţinerii curăţeniei. Concret, spaţiul nu mai fusese spălat şi igienizat de mai bine de o lună, deşi acesta este folosit zilnic de mii de oameni, iar depozitarea gunoaielor se făcea necontrolat, chiar în incinta pieţei.

„Întrucât rezultatele controlului au scos în evidenţă un risc epidemiologic major, prin care se pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa celor care îşi fac cumpărăturile de acolo, Primăria Sectorului 4 a decis suspendarea activităţii complexului comercial Piaţa Reşiţa, aflat în administrarea societăţii ROMSINE PRODCOMIMPEX SRL. Pentru neregulile mai sus-menţionate, inspectorii de control au întocmit şi un număr de 17 procese verbale de amendă, în valoare totală de 50.700 lei”, precizează Primăria Sectorului 4. 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button