Piața Festivalului „George Enescu” a revenit în oraș și îi invită pe bucureșteni și pe turiști la concerte de muzică clasică în aer liber. Intrarea este gratuită, iar concertele sunt programate până duminică, la data de 24 septembrie.
În perioada 17 – 24 septembrie 2023, Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță că a pregătit pentru bucureșteni și turiști opt seri de concerte de muzică clasică în aer liber la Piața Festivalului „George Enescu”.
Piața Festivalului face parte din seria de proiecte ale Festivalului „George Enescu”, al treilea cel mai important eveniment muzical din lume, după BBC Proms și Lucerne Festival. Inițiată pentru a sărbători acest eveniment major al Capitalei, prin concerte cu acces liber, alături de toți locuitorii și turiștii orașului, Piața Festivalului aduce în centrul Bucureștiului, pe scena din Piața „George Enescu”, cele mai bine cotate orchestre, ansambluri și dirijori din România, transmite ARCUB.
Pe scena din fața Ateneului Român vor fi concerte zilnice susținute de orchestre, coruri, dirijori, voci de renume și instrumentiști din România și Republica Moldova, dar și prestații ale unor artiști renumiți, precum: pianista Mădălina Pașol, violonistul Alexandru Tomescu, care urcă pe scenă alături de pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu, flautistul Matei Ioachimescu, ce va concerta împreună cu trioul PERCUSSIONescu, şi, nu în ultimul rând, Zoli Toth, în calitate de solist al concertului de închidere al Orchestrei Camerata Regală, dirijată de Constantin Grigore.
Accesul publicului este gratuit.
Luni, 18 septembrie
Marți, 19 septembrie
Miercuri, 20 septembrie – Seara BRD – „De la muzica Renașterii la muzica clasică și electronică”
Joi, 21 septembrie
Vineri, 22 septembrie
Sâmbătă, 23 septembrie
Duminică, 24 septembrie
Mai multe informații, AICI.