Potrivit Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), aprobat de consilierii locali din Sectorul 3 la ultima şedinţă, noua piaţă Republica va fi amplasată pe un teren în suprafaţă totală de aproximativ 12.000 mp. În prezent, terenul este ocupat de o piaţă şi o hală dezafectată, o parcare auto şi un parc de maşini uzate.
Conform avizului de urbanism elaborat de autorităţile locale, Piaţa Republica va fi dotată cu un supermarket închis cu sticlă în suprafaţă de 1.040 mp, la care se adaugă patru magazine de comercializare carne, peşte, lactate şi legume. În incinta aceleiaşi unităţi va funcţiona şi o piaţă agroalimentară deschisă de 1.218 mp.
În plus, bucureştenii care vor merge la cumpărături cu maşina personală vor avea la dispoziţie o parcare cu 261 de locuri, din care 95 de locuri vor fi amenajate la suprafaţă, iar 166 de locuri în subteran, potrivit raportului de specialitate întocmit de Administraţia Pieţelor Sector 3.
Proiectul prevede şi amenajarea unui spaţiu verde în suprafaţă de 2.446 mp cu trotuare placate cu piatră, jardiniere, porticşi şi unde ar urma să fie montate bănci din lemn nobil.
Investiţia se ridică la 9.272.970 de euro cu TVA, conform hotărârii de Consiliu Local Sector 3 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferentă proiectului de amenajare a Pieţei Republica. Banii vor fi alocaţi din bugetul local. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali cu 16 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 1 „abţinere”.