ȘTIRI

Philae a detectat molecule organice, elemente de bază ale vieţii, pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko

Cercetătorii germani au anunţat că robotul Philae, care a ajuns pe 12 noiembrie pe suprafaţa cometei 67P/ Ciuriumov – Gherasimenko, în cadrul misiunii spaţiale Rosetta, a detectat prezenţa unor molecule organice, pe bază de carbon, considerate elementele de bază ale vieţii pe Pământ, în cele 57 de ore de funcţionare a sistemelor sale, înainte ca bateria principală să se descarce, iar acesta să intre într-o stare de hibernare, informează Mediafax.ro.

Savanţii au precizat că, deocamdată, nu este clar dacă moleculele organice includ compuşi complecşi care intră în alcătuirea proteinelor. Unul dintre scopurile misiunii Rosetta este să descopere dacă viaţa a fost adusă pe Terra de comete, prin intermediul compuşilor chimici organici pe bază de carbon.

Philae a atins suprafaţa cometei Ciuri, cum este denumit pe scurt „hoinarul” spaţial 67P/ Ciuriumov – Gherasimenko, după o călătorie de 10 ani prin spaţiu, la bordul sondei spaţiale Rosetta, într-o misiune care intenţionează să afle mai multe despre cum s-au format planetele şi, poate, chiar cum a apărut viaţa.

Robotul a încheiat sâmbătă o misiune de 57 de ore pe suprafaţa lui Ciuriumov, după ce a trimis prin unde radio datele privind o serie de experimente ştiinţifice pe care le-a efectuat automat, înainte de a rămâne fără energie.

Cometele datează din perioada de formare a Sistemului Solar şi conţin molecule organice extrem de vechi, ca o capsulă a timpului.

Instrumentul Cometary Sampling and Composition Experiment, pe scurt COSAC, aflat la bordul robotului, a reuşit să „miroase” atmosfera cometei şi să detecteze primele molecule organice, după ce Philae a atins suprafaţa lui Ciuriumov, potrivit DLR, Centrul Aerospaţial German.

Robotul a efectuat şi o forare la 25 de centimetri adâncime în căutarea de molecule organice, dar, deocamdată, nu este clar dacă a reuşit să livreze un eşantion de materie instrumentului COSAC pentru analize.

La bordul lui Philae, care are dimensiunile comparabile cu cele ale unei maşini de spălat rufe, se află şi instrumentul MUPUS (Multi Purpose Sensors for Surface and Subsurface Science), care este folosit pentru măsurarea densităţii şi a caracteristicilor termale şi mecanice ale suprafeţei cometei. MUPUS a descoperit că suprafaţa lui Ciuriumov nu este atât de moale pe cât s-a crezut anterior.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button