Petrache Lupu, omul lui Dumnezeu, „gângav de mic de la bubat”. Psihoză în masă, trenuri arhipline, bucureștenii năvăleau la Maglavit să primească binecuvântare de la Sfântul ciobănel

Cu Petrache Lupu, am avut și noi Maglavitul nostru, în timp ce spaniolii au Drumul Sfântului Iacob – El Camino de Santiago-, francezii se închină în peștera de la Lourdes, unde Fecioara Maria i s-a arătat unei fetițe, iar portughezii merg ca la Mecca la Fatima, locul în care Maica Sfântă li s-a arătat unor copilași ieșiți cu oile la păscut.

Petrache Lupu de la Maglavit, brand oltenesc, legendă populară, fenomen religios, psihoză în masă. În prezent, nici Maglavitul nu mai e ce-a fost

Fenomenul religios “Petrache Lupu de la Maglavit” a fascinat România interbelică și a scăzut în intensitate după venirea comuniștilor la putere. Se întâmpla pe vremea când nu exista Tik-Tok, inteligență artificială, fake news sau alte drăcii moderne de vrăjit masele largi populare cu „crede și nu cerceta”.

În vara anului 1935, vestea că Dumnezeu, însuși Bunul și Atotputernicul Dumnezeu, și-a întors fața către români și i s-a arătat unui ciobănel sărman, orfan, neștiutor de carte, gângav, peltic și surd, într-o poiană de la Maglavit (Dolj), a scurtcircuitat România.

Umilul Petrache Lupu era Alesul, cel împuternicit de “Moșu’” să ducă mai departe învățăturile cerești de bază, și anume: Oamenii să nu-și bată animalele, să nu se certe, să nu se înjure, să se ducă la biserica și să se pocăiască.

Spre locul minunii din Maglavit, a plecat lume de pe lume, cu căruțe, mașini, trenuri și pe jos, cu traista-n spate, fiecare după posibilități. Trenurile din Gara de Nord porneau arhipline cu bucureșteni sărmani sau din lumea bună, dornici să-l vadă și să-l atingă pe “Sfântul Petrache”.

Ca-n Biblie. După întâlnirea cu ”Moșu’”, Petrache Lupu a putut să vorbească ca să spună ce i-a transmis Dumnezeu să dea mai departe

Presa din Sărindar jubila, bucuroasă de un subiect cu totul ieșit din comun, și a descris cu lux de amănunte frenezia religioasă care a cuprins România. Imediat, preoții din Maglavit, Bobin și Teodor Popescu, i-au luat lui Petrache Lupu o declarație/mărturisire la cald, în ziua de 15 iunie 1935, înaintea Rusaliilor. Pentru conformitate, Petrache Lupu, analfabet ca majoritatea românilor, a semnat-o cu degetul.

De viziunea lui Petrache Lupu s-au folosit atât legionarii, cât și Regele Carol al II-lea. Sfântul Petrache a fost arestat de comuniști și i s-a interzis să mai predice

După ce a început pelerinajul la Maglavit și legenda a luat o amploare colosală, Regele Carol al II-lea i-a botezat lui Petrache Lupu un copil, cu nume Mihai, și i-a dăruit o icoană scumpă și o candelă. Legionarii s-au folosit de moment ca să ridice o casă verde la Maglavit iar Emil Cioran i-a dedicat articolul, “Maglavitul și cealaltă Românie”, publicat în ziarul Vremea, la 6 oct 1935, în care spune că “Maglavitul s-a născut dintr-o decepție politică a mulțimii” și, astfel, fenomenul va duce la o mare schimbare politică.

Dumnezeu miroase foarte frumos, a Dumnezeu. Petrache Lupu: “Nu puteai să stai de mirosurile alea, mirosea cât toate florile de pe pământ”

Cum arată Dumnezeul văzut de Petrache Lupu? Ca într-o poveste pentru copii.

Moșul avea păr mare și alb tot părul. Barba până la brâu, albă. Mustața mare, albă. Haina albă ca mătasa. Nu călca pe pământ. Plutia la două palme de la pământ. Răspândia un miros tare frumos.

În declarația făcută preoților din Maglavit, Petrache Lupu spune că l-a întâlnit pe Moșu’ vineri, 13 mai 1935, apoi încă de două ori, în zilele de vineri, 7 iunie și 14 iunie. N-a spus nimic lumii atunci, de teamă că nu va fi crezut

Moșul mirosea puternic a flori, a smirnă, și dispărea în sus într-un nor pătrat și luminos. La a treia întâlnire, din 14 iunie, Moșul a mers cu el la stână, unde erau ciobanii Nicolae Săvescu și Florea Pavel, care l-au întrebat cu cine vorbește, că nu văd pe nimeni.

Să spui la lumea cu care te întâlnești, la părintele, la biserica, că dacă nu se potolesc, dacă nu țin sărbătorile, dacă mai fac rele, dacă nu vin la biserică să se roage, dacă nu se apropie, atunci ne rupe muncile.

Apoi, Petrache Lupu a ținut prima cuvântare unde a venit să-l audă lumea din Golenția, Basarabi, Hunia, Moreni, Flămânda Banului, Cetate și Calafat.

Un copil a spus Tatăl Nostru. În acea seară, pe la 10-11, la locul unde i s-a arătat Moșu’ și unde aprindea lumânări, a văzut o stea în formă de romb, de 60-70 cm, luminată central, plutitoare orizontal, în colțuri fiind însemnate cuvintele : ploaie, vânt, foc, cărbune. Moșul i-a spus că steaua va exploda și va împrăștia cele 4 elemente dacă nu îi sunt ascultate poruncile. I-a spus să-i spună de asta și Regelui, “celui mai mare om din țară”.

Pe 14 iulie, 10.000 de suflete au pornit în procesiune spre locul sfânt al minunilor. S-au strâns iute 7-8000 de lei pe care preotul i-a depus împreună cu țăranul Petre Lupu la CEC la poștă, ca să ia două troițe și să zidească în ciment fântână lui Petrache.

La 8 august 1935, Petrache Lupu se întâlnește și cu Dracu’, “era urât și cu nasul lung și coroiat”, dar “Dumnezeu a aruncat în ghiavol c-un gogoloi de foc”

Preotul Bobin scrie ce i-a spus Petrache:

Mi-a apărut în partea dreapta plutind deasupra pomilor chip în formă de om, dar negru peste tot, urât și cu nasul lung și coroiat, care plutea prin aer. Acesta cred că a fost ghiavolul. El mi-a spus: Ce mi-ai făcut tu de am rămas cu lume puțină și rea? Eu i-am răspuns: Nu eu, ci Dumnezeu,

Și apoi apare iar Moșul înconjurat de 11 bărbați în alb și o femeie, Maica Precista. Moșul îi zice: Mi-a spus că de ce-i tot zic Moșule? Tu știi că eu sunt Dumnezeu? Eu i-am răspuns: N-am știut, pentru că nu mi-ai spus. Ia seama că eu sunt Dumnezeu care m-am lăsat pe pământ. Să știi că nu vreau să te văd bogat.

Să spui mereu la lume ce ți-am poruncit și să nu-ți fie teamă căci am eu grijă de cei ce nu te cred, cum și de cei care vor să-ți facă rău. Tu știi că era să te omoare ghiavolul? Atunci am văzut cum Dumnezeu a aruncat în ghiavol c-un gogoloi de 12-15 cm în diametru. Gogoloiul era de foc ca o minge mare, în mijloc era o cruce, iar pe margini gogoloiul era alburiu-strălucitor. Cum l-a lovit cu gogoloiul, ghiavolul s-a făcut praf”.

La finalul declarațiilor date preotului Bobin, oierul s-a declarat pe deplin conștient de ceea ce afirmă, a spus că este tare de urechi și gângav de mic de la bubat. A semnat prin punerea degetului, iar pentru conformitate a semnat și preotul Bobin.

În ziua de 17.08.1991, Adrian Păunescu și poetul Grigore Vieru au fost în vizită la Petrache Lupu. Filmarea ne arată un bătrân foarte tare de urechi, cu papuci de plastic, baston și pălărie. Petrache Lupu, în vârstă de 86 de ani, povestește din nou, la minutul 20.16 din înregistrare, cum s-a întâlnit cu Dumnezeu. Găsiți filmarea pe youtube.

Și m-am întors la oi când încă n-a scăpătat soarele. Mergeam pe potecă, era o potecă anume care ducea la oi, și acolo m-am pomenit cu un nor. M-am acoperit, Moșu mi-a zis: “Să spui la lume cuvintele care ț-am dat”. -Doamne, degeaba mă trimiți să spun, că nu mă crede lumea.

Ierea cu păr dat peste cap, până la picioare, și nu se vedeau decât mâinile și picioarele. Atâta. N-avea țoale pe El. Nu puteai să stai de mirosul lui, așa era de frumos. Avea cam un metru și jumătate grosime. M-am acoperit și m-am dus la oi, dar n-am spus la lume. Cu mine era un băiat care-a murit de frică, el îl auzea vorbind, dar nu-l vedea.

“Sfântul Petrache” a declanșat un fenomen religios național, Maglavitul a fost luat cu asalt de popor

Realitatea Ilustrată, din 6 oct. 1935, descrie ce s-a întâmplat la Maglavit în vara anului 1935.

La locul unde s-a arătat Dumnezeu lui Petrache Lupu, vin oameni din toate părțile și se închină. Mulțimea nu vine numai din satele din jur, ci și de departe, cale de mai multe zile. Pelerinii au adus la locul sfânt lumânări și sticle de ulei în cantități mari.

Noi am fost dăruiți acum cu mărgăritarul de la Maglavit. În adevăr, nu e o greșeală a privi un astfel de fapt ca pe o mană din cer, ca un noroc din cele mai simțitoare. În mijlocul vieții amorțite pe care o trăim noi, în mijlocul ticăloșiilor care ne bântuie, care năvălesc dela oraș la sat, în mijlocul păcatoșiilor tot mai simțite și mai dureroase a satelor, iată-ne, din curat senin, ca o foire de lume, ca o aprindere de suflete, pe care noi, prin puterile cele obișnuite, n-o puteam stârni.

Trebuie să fi muncit ani și ani, pentru ca să ți se adune dintr-odată, fără surle și vestire, fără stăruință pentru ieftinirea călătoriei pe drumul de fer, zeci de mii de oameni.

Unde sunteți vlădici, preoți și călugări, ca să prindeți în vasele voastre această ploaie binefăcătoare? Ca să semănați peste acest ogor de aprinsă simțire, arat, așa, dintr-odată și pus la îndemâna voastră? Mai stați pe gânduri? Nu vedeți că toată mulțimea e la picioarele voastre? Nu vedeți că e e gata să va asculte, când atât de nepăsătoare este la graiul vostru în alte împrejurări?.

La adunarea de la Maglavit, o femeie i s-a plâns Sfântului Petrache că cineva i-a furat pătura și 1000 de lei. “Cine a furat? Rușine! Pentru asta v-am adus eu aici?”

Ziarul Zorile, nr 166, din octombrie 1935 dedică o amplă relatare fenomenului Maglavit.

Urcat pe amvon, ciobanul se priponește de o spetează, își pune pălăria pe o ureche, cu un gest nițel ștrengăresc, sughite și privește departe, în gol, spre Dunăre. Ologii, mamele cu copii paralitici, bătrânii care au de dus un talisman acasă, se înghesuiesc până la prima treaptă, pentru a preda unuia din aghiotanți un obiect care trebuie sfințit: pălărie, naframă, medalion, pâine, pahar, etc.

Aghiotantul se apropie de mâna dreaptă a ciobanului, care fără să privească măcar, împarte cruci, ușor schițate, peste obiectele prezentate.

-Ce frumos e!, exclamă o doamnă din înalta societate, care a coborât din mașină.

-Oui, qu’il est beau!, completează o prietenă.

-Măicuță!, adaogă o bătrânică de la țară, cum e oare cu putință ca un om să fie atât de sfânt!

Înainte de a începe predica, Petrache Lupu se ocupă de câteva chestiuni administrative.

-Sfinte Petrache, azi noapte mi s-a furat pătura și 1000 de lei, se vaită o femee. Rumoare.

Sst! V-a răspunde sfântul. Dar Petrache stă nemișcat. N-a auzit nimic. Intervine un aghiotant țipându-i în urechi.

-Ce zice? I-a furat pătura?

Și cu un gest de admonestare, se adresează femeii: -Cine a furat? Rușine! Pentru asta v-am adus eu aici?

Mulțimea începe să freamăte. Un abur de groază învăluie pe toți credincioșii. S-ar zice că glasul răzbunării divine se adresează păcătoșilor pentru a-i chema spre lumea de apoi. Totuși, hoțul nu se prezintă. E mai tare decât sfântul, odată ce are tăria să-l sfideze. Sau, poate, e vorba de un furt imaginar și jelania femeii constituie un mic șantaj mistico-sentimental.

Petrache și-a scos pălăria, se reazămă pe toiag și începe să-și țină predică. Îi cunoașteți cuprinsul. Nu s-a schimbat cu aproape nimic de când a fost rostită pentru prima oară. Cei nou veniți înțeleg foarte puțin din frazele rostite de cioban, dar pensionarii Maglavitului, cari au învățat cuvântarea pe dinafară, au explicat-o din vreme neofiților, așa încât, acum, toată lumea nu e atentă decât la accentele predicii și la caracterul ei sacru.

La fiecare frază, Petrache face câteva popasuri, oftează și trage această concluzie: Iac’așa!

Face tot mereu semnul crucii și această sporește încordarea mulțimii, care repetă gestul de nenumărate ori. Concluzia predicii, trebue să recunosc este și acum impresionantă. Ciobanul, fără a trăda vreo turburare a fetei, se adresează masei cu violență și impetuozitate.

-De ce v-am adus aici? Ca să vă pocăiți, nu să furați. Pocăiți-vă! Și mulțimea repetă că într-un cor de tragedie antică.

-Da, sfinte Petrache, ne vom pocăi.

-Să nu va bateți vitele, să nu vă certați, să nu vă înjurați, să mergeți la biserică.

Ciobanul și-a pus pălăria pe cap, își ia toiagul și coboară de pe amvom. Mulțimea, prosternată, sărută urmele pașilor săi. Șoferul claxonează să dea în lături pe indiscreți. Petrache ia loc lângă soția lui și pornește spre sat. Azi e invitat la masă de senatorul Vălăreanu. Acolo, avea fixată dinainte o audiență, peste o ora, două”.

Emil Cioran: “Toate fenomenele colective trebuiesc exploatate și convertite. N-a înțeles nimeni că Maglavitul precede un mare fenomen politic?”

Emil Cioran semnează articolul “Maglavitul și cealaltă României”, în ziarul Vremea din 6 oct 1935, paginile 3 și 4.

Emil Cioran: Că Maglavitul s-ar fi născut dintr-o decepție politică a mulțimii, este just, numai în măsura în care în această decepție se întrevede o mare așteptare. România se află în pragul unei mari transformări, pe toate planurile. Maglavitul închide în sine antecedentele religioase ale unei mari răsturnări politice. N-a înțeles nimeni că Maglavitul precede un mare fenomen politic?( ..).

Psihoza Maglavitului trebuie convertită și exploatată. Esențialul este ca ea să ajute la nașterea unui mare fenomen politic. Nu se poate ști, că de nu se va naște, suntem o țară condamnată. Toate fenomenele colective trebuiesc exploatate și convertite. Și vor trebui făcute pelerinagii nu numai de închinăciune, dar și de cucerire”.

În vara anului 1935, peste 2 milioane de români au ajuns la Maglavit. În prezent, o stradă din Maglavit poartă numele lui Petrache Lupu (1907-1994), și o statuie amintește de ciobanul sărman, care toată viața a povestit cum i s-a arătat Moșu’ de trei ori în primăvară anului 1935. Apoi, nu i s-a mai arătat niciodată.