Mii de bucureșteni pierd zilnic zeci de minute în stații sau călătoresc în condiții improprii din cauza lipsei de mijloace de transport STB pe liniile aglomerate ale Capitalei.
Sătui de aceste condiții, au inițiat o petiție în care cer suplimentarea numărului de autobuze din București.
Petiția bucureștenilor pentru suplimentarea numărului de autobuze din București
Transportul public din București a ajuns într-un punct critic. Atât autobuzele, cât și tramvaiele ajung să fie supraaglomerate, iar bucureștenii pierd mult timp așteptând următorul autobuz, tramvai sau troleibuz.
În fiecare zi, mii de persoane rămân în stații deoarece mijloacele STB vin deja pline sau circulă la intervale mult prea mari, în special la orele de vârf.
Prin această petiție, bucureștenii solicită suplimentarea urgentă a autobuzelor și creșterea frecvenței pe liniile cele mai afectate, pentru ca transportul public să poată răspunde nevoilor actuale ale călătorilor.
Prin prezenta petiție, locuitorii Municipiului București și ai zonelor limitrofe solicită intervenția urgentă pentru suplimentarea numărului de vehicule și optimizarea frecvenței pe liniile deficitare. În prezent, serviciul public de transport nu reușește să acopere cererea reală, generând întârzieri sistematice și condiții de călătorie precordiale, se arată în petiție.
Petiția poate fi consultată și semnată AICI.
De asemenea, până în prezent a fost semnată de peste 500 de oameni.
Iată care sunt liniile critice și problemele identificate de inițiatorii petiției:
- „Liniile de legătură cu cartierele noi (Popești-Leordeni, Chiajna, Bragadiru): Liniile 434, 442, 443 și 446 suferă din cauza parcului auto insuficient raportat la explozia demografică din aceste zone.
- Magistralele de suprafață supraaglomerate: Liniile 335, 330 și 102, care traversează artere vitale, devin impracticabile la orele de vârf (07:30-09:30 și 17:00-19:00).
- Liniile de tramvai cu flux mare: Tramvaiele 1, 10, 41 și 32 necesită o frecvență sporită, fiind coloana vertebrală a transportului electric, adesea blocate sau arhipline.
- Liniile spre zonele industriale/birouri: Linia 243 sau 47 unde intervalele de succedare depășesc frecvent 20-30 de minute”.
Potrivit inițiatorilor petiției, situația actuală forțează mii de călători să:
- Aștepte în stații perioade ce depășească cu 50-100% timpul afișat în graficele de circulație.
- Călătorească în condiții de supraaglomerare ce pun în pericol siguranța și igiena publică.
- Renunțe la transportul în comun în favoarea autoturismului personal, alimentând cercul vicios al ambuteiajelor și poluării.
Ce solicită bucureștenii
Iată care sunt solicitările bucureștenilor:
- „Suplimentarea parcului auto pe liniile enumerate mai sus cu cel puțin 20% în intervalele de vârf.
- Monitorizarea riguroasă a GPS-ului și sancționarea abaterilor de la grafic care nu sunt cauzate de evenimente rutiere majore.
- Introducerea mai multor linii expres care să lege cartierele dormitor de nodurile de metrou, pentru a fluidiza descărcarea fluxului de călători.
- Colaborarea cu Poliția Locală/Rutieră pentru eliberarea benzilor dedicate transportului public, astfel încât vehiculele suplimentate să nu rămână blocate în trafic”.
Te-ar mai putea interesa și: