Există în Colentina, la Doamna Ghica, o trecere de pietoni unde regula de circulație pare să funcționeze invers față de restul orașului. Nu pietonul așteaptă ca mașina să oprească, ci mașina așteaptă ca pietonul să-și asume riscul.
Este zebra de pe Strada Doamna Ghica la intersecția cu Strada Azuga, pe sensul de coborâre de pe Pasajul Doamna Ghica către magazinul Penny. Iar de câteva ore, un cartier întreg și încă o comunitate civică din București încearcă să convingă autoritățile că locul acela are o problemă. Și s-a făcut și o petiție.
Totul a plecat de la o postare publicată pe grupul de Facebook „Pasajul Dna Ghica – Discuții și Informații din comunitatea Colentina-Tei”, semnalată de o mămică din cartier. Descrierea e cât se poate de calmă pentru o situație care nu are nimic calm în ea:
La trecerea de pietoni de pe Strada Doamna Ghica, pe sensul de mers spre Penny, foarte mulți șoferi nu acordă prioritate pietonilor, deși aceștia sunt vizibili și își manifestă clar intenția de a traversa.
Bucureșteanca povestește că mașinile care coboară de pe pasaj ajung în zonă cu viteză și, de multe ori, nu încetinesc: „Înțeleg că poate prima mașină vine cu viteză și nu poate opri, dar nici a doua, nici a treia, nici a patra?”
Doamna traversează frecvent cu bebelușul în cărucior și spune că, în intervalul 13:00–16:00, e nevoită să aștepte până când, printr-un noroc, un șofer respectă legea și oprește. Postarea se încheie cu o frază care a devenit, practic, sloganul întregii acțiuni: „Siguranța pietonilor, și mai ales a copiilor, nu ar trebui să depindă de noroc!”
În comentarii, vecinii nu au venit să contrazică. Au venit să confirme, fiecare cu propria variantă a aceleiași spaime. Mihaela a prezentat soluția improvizată la care a ajuns din disperare: „Să pună niște înălțătoare… se vine cu viteza mare de pe pod și nu opresc. Eu bag căruțul de cumpărături înainte ca să oprească mașinile.”
Adică pietonul a ajuns să folosească propriul cărucior de cumpărături drept indicator de circulație, pentru că marcajul de pe asfalt, se pare, nu convinge pe nimeni.
Vlad a adus în discuție și un episod grav petrecut fix în dreptul aceleași zebre: „E o problemă foarte mare. Chiar a fost un accident grav acum câțiva ani chiar la această trecere de pietoni. Am mai semnalat problema.”
Un alt vecin descrie scena pe care oricine a traversat pe roșu sau pe verde a trăit-o măcar o dată:„Trecusem de jumătate drumului și un șofer cu ochii în telefon a oprit la limită.” Iar tabloul se completează cu părinți care traversează „cu teamă”, în special când sunt cu copiii. Pe scurt: nu e o zi proastă a cuiva. La trecerea de pietoni de pe Strada Doamna Ghica e un program.
De la revoltă pe Facebook la hârtie a fost un pas. În comentarii, unul dintre moderatorii grupului, domnul Mihai, a explicat oamenilor cum își pot transforma nemulțumirea în ceva ce o instituție e obligată să înregistreze: „Vă încurajez să creați o petiție pe platforma Civia și să lăsați link-ul aici, pentru a putea fi trimisă de cât mai mulți oameni.”
Ideea e simplă: descrii problema, încarci câteva poze, bifezi destinatarii, iar platforma îți formulează sesizarea într-o formă oficială.
Aici povestea a ieșit din cartier. Pagina civică „Vrem schimbare” a preluat cazul și l-a împachetat exact ca pe o campanie: un afiș cu mesajul „Vrem să fim în siguranță la trecerea de pietoni”, un colaj de mărturii ale localnicilor și o listă de cereri concrete către autorități.

Potrivit „Vrem schimbare”, soluțiile cerute sunt trei, toate din manualul de bază al oricărui oraș care își ia pietonii în serios: înălțarea trecerii de pietoni, semnalizare mai bună și supra-iluminarea trecerii, ca șoferul care coboară din pasaj să vadă pietonul înainte, nu în ultima fracțiune de secundă. Organizația a lăsat și ea un model de sesizare în comentarii, pentru cei care vor să trimită plângerea pe cont propriu.
În sesizarea inițială, oamenii au trimis plângerea către Primăria Sectorului 2 și Brigada Rutieră. Un instinct firesc: locuiesc în Sectorul 2, deci scriu la Sectorul 2.
Dra Strada Doamna Ghica figurează, se pare, pe lista oficială a străzilor aflate în administrarea Administrației Străzilor București, serviciu subordonat Primăriei Municipiului București.
Sesizarea a fost trimisă și la adresele corecte, între timp. Până la rezolvarea acestei situații, în lipsa unei zebre înălțate, a unui semafor sau măcar a unui indicator luminos, siguranța la trecerea de pe Doamna Ghica funcționează în continuare după singura regulă pe care locuitorii au învățat-o pe pielea lor: bagi căruciorul înainte și speri că frânează cineva. Mingea e acum la Primăria Capitalei și la Administrația Străzilor.