Peste 80.000 de pacienţi au fost internaţi la Institutul Fundeni de la începutul anului

de:
29 sept. 2016
0 Afișari
Peste 80.000 de pacienţi au fost internaţi la Institutul Fundeni de la începutul anului

Activitatea intensă a Institutului Clinic Fundeni este confirmată de numărul ridicat de pacienţi care au accesat serviciile medicale disponibile, a declarat dr. Carmen Orban, managerul Institutului, potrivit news.ro.

„Până în acest moment, în anul 2016, 35.483 pacienţi au beneficiat de spitalizare continuă, 45.197 de spitalizare de zi, au fost înregistrate 4.019 urgenţe, au fost efectuate 5.709 operaţii, iar 32.796 pacienţi s-au prezentat la spital având complicaţii şi comorbidităţi, a adăugat Orban.

Managerul a susţinut necesitatea construirii unui spital regional pe actuala platformă Fundeni.

„Consider că este important ca pe actuala platformă Fundeni să se construiască un spital regional, cel despre care se vorbeşte de ani de zile, care să includă circuite funcţionale şi care să înglobeze spaţiile şi logistica necesară pentru asigurarea unei abordări integrate a pacienţilor Institutului, pentru a putea acoperi toate patologiile extrem de complicate, precum cele din sfera oncologică, dar şi toate tipurile de transplant.”, a spus dr. Carmen Orban, la împlinirea a 57 de ani de la înfiinţarea Institutului Clinic Fundeni.

Cookies