Peste 600 de blocuri din București rămân fără apă caldă. Termoenergetica: Avem de rezolvat mai multe avarii. Lista zonelor afectate

26 sept. 2022
7696 Afișari
Peste 600 de blocuri din București rămân fără apă caldă. Termoenergetica: Avem de rezolvat mai multe avarii. Lista zonelor afectate
Peste 600 de blocuri din București rămân fără apă caldă. | Foto simbol; sursa: pexels.com

Aproximativ  650 de blocuri din București, din sectoarele 1, 2 și 4, rămân fără apă caldă, pentru a fi efectuate ceea ce Termoenergetică numește ” lucrări de rezolvare a unor avarii”.

Compania de termoficare anunță că lucrările încep de astăzi (luni, 26 septembrie 2022) se desfășoară lucrări pe conductele din rețeaua primară.

(Alte) sute de mii de bucureșteni rămân fără apă caldă

Iată lista conductelor și zonele aferente, care vor fi afectate de reparații, potrivit Termoenergetica:

  • Conducta Magistralei DN 800, în zona Mall Promenada – Șoseaua Pipera din Sectorul 1. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16:00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Dorobanți și Calea Floreasca.
  • Conducta Magistralei II Sud DN 700 în zona Mihai Bravu din Sectorul 2. Pentru aproximativ 56 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până joi, 29.09.2022, ora 16:00. 

Termoenergetica anunță că săptămâna trecută au fost efectuate alte lucrări, pe aceeași porțiune de rețea, pentru remedierea mai multor avarii, fiind deja înlocuită o porțiune de conductă de doi metri. Doar că problemele au reapărut rapid:

La punerea în funcțiune a sistemului, după încărcarea instalațiilor cu apă, au apărut alte spărturi în proximitatea zonei în care s-au efectuat reparațiile, care necesită intervenție de urgență. Anul de punere în funcțiune al conductei din această zonă este 1968, această porțiune de rețea având peste 54 de ani de funcționare.

Alte intervenții anunțate acum de Termoenergetica

  • montat vane DN 250 în zona Ștefan cel Mare din Sectorul 2. Pentru aproximativ 108 de blocuri din această unitate administrativ-teritorială a Capitalei va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16:00.
  • modernizare conductă DN 600 în zona Basarabia din Sectorul 2 al Capitalei. Pentru aproximativ 12 blocuri din Sector 2 va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă din data de 29.09.2022 până în data 01.10.2022, ora 23:00.
  • conducta DN 600 în zona Văcărești din Sector 4. Pentru aproximativ 205 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 30.09.2022, ora 24:00.
  • modernizare conductă DN 700 în zona Bulevardului Brâncoveanu din Sectorul 4. Pentru aproximativ 62 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 29.09.2022, ora 24:00.

Termoenergetica mai informează că încărcarea instalațiilor începute în cursul săptămânii trecute pentru pregătirea noului sezon de încălzire au în vedere conductele din rețeaua secundară de distribuție și nu au legătură cu lucrările de reparații efectuate pe rețelele primare.

Compania municipală de termoficare le reamintește clienților că au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și aplicația Termoalert.

Cookies