Peste 60 de jandarmi au depus plângeri după violenţele de la protestul din 10 august

de:
29 aug. 2018
0 Afișari
Peste 60 de jandarmi au depus plângeri după violenţele de la protestul din 10 august

„La acest moment, se efectuează cercetări cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Vă precizez faptul că nu fiecare dintre aceste persoane au depus plângere, unele sesizări privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus și plângere. Inițial s-a întocmit un dosar pentru fiecare persoană vătămată, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum există un singur dosar în care se efectuează cercetări cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, pentru Mediafax.

Pe de altă parte, și procurorii militari de la Parchetul General continuă cercetările și au cerut o expertiză fizico-chimică a gazelor lacrimogene folosite de către jandarmi la protestul din 10 august, cercetările urmând a fi efectuate de experți din Institutul de Expertize Criminalistice. Până vineri, au fost înregistrate 705 plângeri.

Cookies