SMART CITY

Peste 60 de GRĂDINIȚE NEAUTORIZATE, depistate de polițiști în București

Acțiunea polițiștilor, care au verificat îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare, a vizat 637 de grădiniţe, asociaţii şi fundaţii, informează Direcția printr-un comunicat de presă.

„Pe parcursul verificărilor, la cele peste 600 de unităţi vizate s-a urmărit atât aspectul legalităţii modului de funcţionare, dar şi condiţiile concrete, în care aceste grădiniţe, asociaţii şi fundaţii îşi desfăşoară activitatea, siguranţa copiilor fiind un obiectiv prioritar. De asemenea, toate verificările efectuate în intervalul aprilie – mai a.c., au avut drept obiectiv şi prevenirea apariţiei unor incidente, aşa cum a fost cel înregistrat în luna martie a.c., la o grădiniţă de pe raza sectorului 5.”, transmit oamenii legii.

În urma controalelor efectuate au fost constatate nereguli la un număr de 67 de unităţi de învăţământ preşcolar, din mediul privat, nereguli care au condus la întocmirea a 67 de dosare penale (autosesizare) pentru „exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 348 din Codul penal. Cele 67 de unităţi cu profil educaţional nu deţin autorizări de funcţionare emise de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, adaugă sursa citată.

Informaţiile obţinute pe parcursul controalelor au fost transmise către factorii cu atribuţii în domeniul autorizării / verificării unităţilor şcolare, mai anunță Direcția.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button