Peste 50% dintre tineri ar alege meserii pe care să le înveţe rapid, părinţii îi împing către studii

de:
13 aug. 2014
0 Afișari
Peste 50% dintre tineri ar alege meserii pe care să le înveţe rapid, părinţii îi împing către studii

Studiul „Meserii pentru România, realizat de D&D Research şi comandat de Bucegi, prezentat miercuri, arată percepţia românilor despre meserii şi profesii. Astfel, peste jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani s-ar orienta către o meserie din categoria aşa-ziselor „gulere albastre”, pentru că o astfel de meserie se poate învăţa rapid, le permite să lucreze oriunde în Europa şi le garantează câştiguri imediate.

Sociologul Dan Petre a explicat că tinerii sunt adepţii lucrurilor pe care le pot face rapid şi care le aduc rezultate imediate, iar în topul preferinţelor lor se află meserii ca şofer, mecanic sau vânzător. Un alt domeniu care pare să îi tenteze ţine de lumea artistică, mulţi visând să devină, spre exemplu, cântăreţi. Studiul a mai arătat că meseriile nu primesc respectul care li se cuvine, 49,3 la sută dintre români considerând că acestea sunt utile, dar nu sunt respectate suficient, scrie Mediafax. 

„Cu toate acestea, peste jumătate dintre meseriaşi (57,4 la sută) sunt mândri de munca lor şi s-ar îndrepta tot către o meserie din categoria «gulerelor albastre», dacă ar fi să o ia de la început. Chiar şi unul din cinci profesionişti «gulere albe» s-ar orienta către o meserie, dacă ar lua-o de la început. Componenta financiară este cea mai importantă: 70 la sută dintre români pun pe primul loc câştigul financiar atunci când vine vorba de alegerea unei meserii”, rezultă din studiu.

Peste 65 la sută dintre părinţi îşi sfătuiesc copiii să aleagă profesii care necesită studii superioare: medici – 20 la sută, avocaţi – 10 la sută, profesori – şapte la sută. Acelaşi procent dintre respondenţi consideră că o meserie se învaţă cel mai bine la şcoală, opinia fiind împărtăşită şi de aproape trei sferturi dintre tinerii care au între 18 şi 24 de ani. Aproape 46 la sută dintre tineri au afirmat că sunt mândri de ceea ce fac şi peste 60 la sută consideră că cele mai mari avantaje ale educaţiei sunt deprinderile practice şi accesul la contacte.

„La ora actuală, muncitorii sunt foarte căutaţi pe piaţa muncii: peste 15.000 slujbe scoase la concurs de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se adresează celor cu studii medii şi profesionale. Cu toate acestea, muncitorii necalificaţi au o pondere mare în rândul populaţiei, fiind a treia cea mai frecventă ocupaţie”, se arată în studiu. Meseriaşii consideră că cele mai importante meserii pentru dezvoltarea României sunt cele de profesor, economist, inginer, iar cele mai respectate meserii sunt cele de medic, profesor şi avocat.

Plecând de la aceste rezultate, compania care a comandat studiul şi organizaţia nonguvernamentală Junior Achievement au lansat un concurs de proiecte pentru şcolile postliceale şi pentru liceele care au clasa a XIII-a, prin „Meserii pentru România” având şansa să-şi doteze atelierele profesionale sau să investească în materiale didactice. Trei dintre aceste şcoli vor primi, în urma concursului de proiecte, finanţare în valoare de câte 97.500 de lei.

Înscrierile vor avea loc în perioada 22 septembrie – 17 octombrie pe platforma www.meseriipentruromania.jaromania.org, fiind acceptate unul sau mai multe proiecte care au scopul de a creşte calitatea actului educaţional. Juriul va evalua aplicaţiile în perioada 20-26 octombrie, iar cei trei câştigători vor fi anunţaţi în intervalul 27-31 octombrie. Proiectele vor fi implementate în şcoli în perioada 31 octombrie-17 noiembrie, cu ajutorul Junior Achievement.

Cookies