ȘTIRI

Peste 40 de ansambluri rezidențiale, construite în Sectorul 3, în următorul an și jumătate

Peste 40 de proiecte rezidenţiale au fost depuse în ultimele şase luni la Primăria Sectorului 2 din Bucureşti şi urmează să fie construite într-un an şi jumătate, investiţiile cumulate totalizând 40 de milioane de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX.ro Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Sectorului 3.

„A crescut mult numărul cererilor de autorizare depuse de către societăţi de construcţii sau developeri români, dar şi câţiva străini, pentru construcţii care să se situeze undeva la regimul de înălţime 4-6 etaje, cu apartamente şi spaţii comerciale la parter. Investiţii care se situează, ca valoare, între 0,7 şi 1,5 milioane de euro pe bucată. Sunt foarte multe terenuri care în ultimii şapte ani nu au fost vândute, ori din cauza unui preţ prohibitiv, ori pentru că din calculele economice, investiţiile care s-ar fi realizat n-ar fi adus profitul scontat, dar care acum s-au vândut”, a spus Dumitraşcu.

El a afirmat că peste 40 astfel de terenuri au fost vândute în ultima jumătate de an, pentru ele fiind solicitate deja certificate de urbanism. Majoritatea acestora presupun construcţia de blocuri de apartamente. Potrivit arhitectului, valoarea însumată a proiectelor va depăşi 40 de milioane de euro.

Vor fi construite, astfel, în jur de 1.500 – 2.000 de apartamente.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button