Peste 320 de treceri de pietoni, suprailuminate și supraînălțate în ultimii 3 ani în Sectorul 6. Primăria promite să modernizeze încă 100 de zebre

30 ian. 2025
232 afișări
Peste 320 de treceri de pietoni, suprailuminate și supraînălțate în ultimii 3 ani în Sectorul 6. Primăria promite să modernizeze încă 100 de zebre
Peste 320 de treceri de pietoni, suprailuminate și supraînălțate în ultimii 3 ani în Sectorul 6. Primăria promite să modernizeze încă 100 de zebre | Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Mai exact, 326 de treceri de pietoni din Sectorul 6 au fost suprailuminate și supraînălțate pe principalele străzi. S-a intervenit în zonele din apropierea școlilor și a locurilor de joacă, dar și acolo unde oamenii au sesizat Poliția sau Primăria.

Sursa foto: Primăria Sectorului 6Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Unele treceri de pietoni au fost suprailuminate cu 2 sau 4 proiectoare cu led, pentru a fi vizibile pe timp de noapte. Altele au fost supraînălțate, pentru a-i obliga pe șoferi să încetinească. Brigada Rutieră spune că numărul accidentelor rutiere a scăzut considerabil.

Inclusiv taximetriștii cu care am mers mi-au spus ca sunt extrem de utile aceste treceri suprailuminate și supraînălțate. Chiar au salvat vieți, a scăzut considerabil numărul victimelor accidentelor rutiere în Sectorul 6, spune și primarul Ciprian Ciucu.

În plus, acolo unde gradul de vizibilitate era scăzut din cauza mașinilor parcate au fost montați stâlpișori.

La alte 570 de „zebre” s-au refăcut marcajele rutiere, iar în preajma lor au fost montați stâlpișori, pentru ca vizibilitatea să nu mai fie blocată de mașinile oprite / staționate neregulamentar, conform comunicatului de presă emis de Primăria Sectorului 6.

Sursa foto: Primăria Sectorului 6
Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Alte 100 de treceri de pietoni din Sectorul 6 vor fi modernizate

Modernizările nu se opresc aici. Primăria Sectorului 6 anunță că Serviciul Mobilitate Urbană din cadrul ADPDU Sector 6 a cerut autorizație pentru suprailuminarea a 75 de treceri de pietoni și pentru supraînălțarea altor 26.

Pe lângă cele peste 320 de treceri de pietoni modernizate, s-a lucrat și la străzile din proximitatea școlilor.

Tot pentru siguranța pe șosele, în Sectorul 6 au fost înființate 9 benzi speciale de îmbarcare/debarcare elevi, la 9 școli, se arată în comunicat.

În prezent se lucrează la încă două benzi speciale de îmbarcare și debarcare, de lângă alte două școli din Sector.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies