Peste 3.000 de permise de conducere, ridicate de Poliție, de Crăciun

de:
28 dec. 2015
0 Afișari
Peste 3.000 de permise de conducere, ridicate de Poliție, de Crăciun

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Poliţia Română, în perioada Crăciunului, au acţionat cu peste 11.600 de poliţişti mai mulţi decât într-o zi normală, ei fiind prezenţi în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de oameni, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului accidentelor rutiere.

Astfel, zilnic, peste 4.000 de patrule de ordine şi siguranţă au fost în teren, iar Poliţia Rutieră a utilizat aproximativ 800 de autospeciale, din care peste jumătate dotate cu aparate radar.

Cookies