De obicei, de Crăciun, Paște, Revelion și alte sărbători, mulți români mănâncă sau beau mai mult decât ar trebui și li se face rău. Până la urmă, mâncărurile tradiționale pe care le savurăm în aceste zile sunt foarte delicioase, dar și destul de grele pentru stomac și ficat.
Este vorba despre sarmale, fripturi, salata de boeuf, plăcinte, cârnați, dar și despre băuturile alcoolice. Nu știm dacă acesta este motivul exact pentru care bucureștenii au sunat la 112 sau au avut alte probleme medicale. Totuși, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a înregistrat, de pe 24 decembrie și până în această dimineață, peste 3.000 de solicitări.
Managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alis Grasu, a declarat joi, 26 decembrie, pentru news.ro, că SABIF a înregistrat peste 3.000 de solicitări, din dimineața zilei de Ajun (24 decembrie) și până în dimineața acestei zile.
Din data de 24 dimineaţa până astăzi de dimineaţă, au fost 3009 solicitări la SABIF”, a afirmat Alis Grasu, citată de news.ro.
Alis Grasu a fost întrebată care este situația comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar aceasta a spus că numărul solicitărilor este aproximativ același.
Managerul SABIF a declarat, însă, că numărul solicitărilor ar putea crește în perioada următoare:
S-ar putea să înceapă să crească pentru că, cu cat ne îndepărtăm de ultima zi lucrătoare a medicilor de familie, a spitalelor non urgenţă, care şi-au redus mult personalul, cresc solicitările la noi.
Nouă spitale de adulți și copii, dar și Serviciul de Ambulanță B-IF vor continua să asigure asistență medicală în această perioadă. Direcția de Sănătate Publică (DSP) București a transmis lista unităților medicale:
Te-ar putea interesa și: