Primăria Sectorului 6 anunță că termenul pentru depunerea ofertelor pentru proiectarea, execuția și echiparea parțială a Spitalului Sectorului 6 a fost prelungit cu o lună. Până acum, peste 20 de operatori economici s-au arătat interesați.
Noul termen pentru depunerea ofertelor pentru proiectare, execuție și echipare parțială a Spitalului Sectorului 6 este 10 martie 2025, ora 15:00, în SEAP.
Proiectul nostru se bucură de interes. Peste 20 de operatori economici au cerut până în acest moment clarificări. Și sunt de renume! Îmi doresc ca cele mai mari și mai bune firme de construcții și de echipamente medicale să participe la această procedură de atribuire derulată transparent, a transmis primarul Ciprian Ciucu.
Spitalul Sectorului 6 se va ridica pe Bd. Timișoara 101E și va avea numeroase specialități, precum: Cardiologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică, Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă, Unitate Critică Cardiacă, Neonatologie și Chirurgie.
Spitalul va avea o suprafață totală de peste 33.000 mp și va avea:
Valoarea estimată a obiectivului de investiții este 348.849.509 de lei, aproximativ 70.123.323 euro.
Această procedură de atribuire este pentru proiectare, execuție si echipamentele medicale mari (ex. tomograf).
Marele proiect de investiții este coordonat de Direcția Fonduri Externe.
Ciprian Ciucu spunea, la sfârșitul lunii mai 2024, că durata estimată a lucrărilor este de trei ani din momentul demarării execuției.
Pe la sfârșitul acestui an vom termina documentația, strategia de contractare a lucrărilor și mă aștept ca undeva la începutul anului viitor, sper prin ianuarie, să scoatem la licitație. O să dureze probabil vreo șase luni licitația. După care va începe partea de proiectare, care va dura și ea câteva luni. Deci vorbim undeva, din acest moment, la trei – patru ani, în funcție de cum reușim să ne mișcăm cu toate aceste proceduri.
Dar ceea ce vreau să subliniez este că partea cu clădirea mi se pare mai ușoară, mai simplă decât partea de a înființa efectiv un spital. Un spital înseamnă proceduri, înseamnă recrutare, înseamnă oameni care să știe să opereze niște echipamente foarte moderne. Și să-l faci să funcționeze cu proceduri, cu oameni, cu tot ceea ce presupune, să ai circuite într-un spital, de la sala de nașteri până la morgă, este un proces foarte, foarte complex.
Te-ar mai putea interesa și: