BAZAR

Peste 20% dintre bucureşteni s-ar înscrie în Partidul Comunist Român

Studiul efectuat de Facultatea de Sociologie din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, citat de Evenimentul Zilei, arată că 11% dintre bucureşteni cu siguranţă s-ar înscrie în PCR pentru a-şi păstra locul de muncă, alţi 10%, au optat pentru ”probabil da”, în timp ce 3% dintre locuitorii Capitalei nici nu ar avea nevoie de motive să adere la o formaţiune politică comunistă. Majoritatea respondenţilor, 61% din total, sub nicio formă nu şi-ar dori să se înscrie în PCR.

Potrivit cercetării, în 2011, bucureştenii nu mai sunt atât de toleranţi cu unele infracţiuni, precum furturile. Aproape 60% dintre cei chestionaţi susţin că, dacă la repararea casei, un lucrător ar folosi materiale „sustrase” de pe şantier, deşi lucrarea ar fi mult mai ieftină, ei i-ar refuza serviciile. În 2010, 45% dintre bucureştenii chestionaţi de SNSPA nu acceptau o astfel de atitudine. Alţi 18% dintre respondenţi ar prefera lucrarea ieftină, în detrimentul, moralităţii, în vreme ce, 15% dintre bucureşteni susţin că „depinde” de cât de ieftină ar fi lucrarea.

În cazurile sociale, cei mai mulţi dintre respondenţi, susţin că un şomer care circulă, în mijloacele de transport în comun, fără bilet RATB nu ar trebui amendat, alţii nu l-ar pedepsi nici pe un bătrân care fură o pâine pentru că nu are ce mânca. În schimb, 50% dintre bucureşteni consideră că un tânăr care vinde filme sau muzică înregistrată trebuie sancţionat, alţi 45% ar vrea ca vecinul care parchează maşina pe locul altcuiva să fie sancţionat.

Studiul a fost realizat în perioada 5-20 aprilie, în Bucureşti, pe un eşantion de 1.116 persoane, intervievate la domiciliu. Sondajul are o marjă de eroare de 2,93%.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button