ARHIVA B365

Peste 160 de persoane descoperite muncind la negru, în București

Inspectorii în muncă au dat amenzi de peste 2,2 milioane de lei în urma controalelor și au descoperit 164 de persoane care munceau ilegal în București, anunță romanialibera.ro.

„Au fost depistate 164 de persoane care lucrau fără forme legale. În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.130 de controale, din care 2.029 au fost pentru munca fără forme legale. S-au aplicat amenzi în domeniu de 1.745.100 de lei din care 1.260.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 459 de angajatori. 44 de persoane fizice au fost sancţionate contravenţional deoarece au acceptat să muncească fără forme legale de angajare. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale au fost înaintate patru propuneri de cercetare penală”, se arată în comunicat.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost efectuate 1.597 de controale şi 1.044 de angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 508.500 de lei, iar la şase angajatori s-a dispus oprirea echipamentelor de lucru pentru că exista pericol de accidentare.

Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 23 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button