Peste 150 de români au fost victime ale furturilor şi înşelăciunilor în vacanţele din Bulgaria

de:
09 sept. 2016
0 Afișari
Peste 150 de români au fost victime ale furturilor şi înşelăciunilor în vacanţele din Bulgaria

Un număr de 153 de români au fost, în această vară, victime ale unor furturi de autoturisme, înșelăciuni, tamponări auto, furturi sau distrugeri, în timpul vacanțelor pe care și le-au petrecut în patru stațiuni de pe litoralul Bulgariei: Albena, Nessebar/SunnyBeach, Nisipurile de Aur și Balcic, potrivit IGPR.

Timp de două luni, polițiștii români au acordat sprijin și au consiliat peste 4.700 de români, care și-au petrecut vacanța pe litoralul Bulgariei.

În perioada 1 iulie – 31 august 2016, 16 polițiști români, vorbitori de bulgară, au făcut parte din patrule comune cu polițiști bulgari, în stațiunile menționate.

Misiunile s-au desfășurat în două serii, a câte opt polițiști, în perioada 30 iunie – 31 iulie, respectiv 1- 31 august, în fiecare dintre cele patru stațiuni patrulând câte doi polițiști români.

Cookies