ARHIVA B365

Peste 110 tone de carne confiscate, în urma unor controale efectuate în Bucureşti şi Ilfov

„În perioada 25-26 septembrie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia de Investigare a Fraudelor, Direcţia Poliţiei Transporturi şi Direcţia Rutieră, a acţionat la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comerţului cu carne şi produse din carne congelate”, se arată într-un comunicat emis, vineri, de Poliţia Română şi citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au avut în vedere, în special, identificarea comercianţilor care nu trec în contabilitate importurile de marfă şi care, astfel, nu-şi plătesc taxele către stat.

În cele două zile, au fost verificate 889 de societăţi comerciale, fiind constatate 80 de infracţiuni, dintre care 60 de evaziune fiscală.

Prejudiciul total produs statului a fost evaluat de anchetatori la 6.820.631 de lei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button