Peste 100 de polițiști, mobilizați pentru Ziua Statelor Unite

de:
03 iul. 2013
0 Afișari
Peste 100 de polițiști, mobilizați pentru Ziua Statelor Unite

Poliţia Capitalei va acţiona pentru menţinerea ordinii publice în zonele adiacente locurilor de desfăşurare a evenimentelor, precum şi pe traseele de deplasare a participanţilor.

Dispunerea în teren a poliţiştilor şi a echipajelor auto de siguranţă publică vizează aplicarea măsurilor de prevenire a înşelăciunilor, a acostărilor de persoane, furturilor din buzunare şi genţi, furturilor de/din auto, de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni.

Se vor lua măsuri specifice de siguranţă publică, în zona adiacentă locurilor de desfăşurare a evenimentelor, pentru combaterea cerşetoriei, vagabondajului şi comerţului ambulant neautorizat, depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

În cursul zilei de astăzi, între orele 16.00 – 19.30, pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, traficul rutier va fi restricţionat pe Şoseaua Kiseleff şi străzile adiacente, între Arcul de Triumf şi strada Arhitect Ion Mincu, precum şi pe strada Barbu Delavrancea, între strada Docenţilor şi strada Ady Endre.

De asemenea, în intervalul orar mai sus menţionat, se va restricţiona şi traficul pietonal pe Şoseaua Kiseleff, între strada Docenţilor şi strada Arhitect Ion Mincu, pe trotuarul adiacent reşedinţei ambasadorului S.U.A.

În cursul zilei de mâine, 4 iulie 2013, între orele 18.00 – 23.00, va fi organizată o recepţie de Camera de Comerţ Americană în România, în grădina Administraţiei Domeniului Public Sector 1, din Bulevardul Poligrafiei, sectorul 1.

Pentru buna desfăşurare a acestei activităţii, între orele 08.00 – 23.00, traficul rutier va fi restricţionat pe breteaua ce face legătura între Bulevardul Poligrafiei şi sediul Administraţiei Domeniului Public.

Dispozitivele de siguranţă publică vor fi suplimentate dacă situaţia o va impune.

Pentru asigurarea desfăşurării, în deplină siguranţă, a evenimentelor, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei vă recomandă:

* manifestaţi răbdare şi adoptaţi un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi la eveniment;
* evitaţi implicarea în conflicte de orice natură;
* respectaţi indicaţiile forţelor de ordine şi ale agenţilor de poliţie care dirijează traficul rutier;
* nu consumaţi băuturi alcoolice dacă intenţionaţi să conduceţi autovehicule.

Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. Totodată, puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544.

Cookies