Peste 1.000 de persoane protestează în Parcul Izvor: Nu vrem să fim conduşi de hoţi

de:
27 iun. 2018
1 Afișari
Peste 1.000 de persoane protestează în Parcul Izvor: Nu vrem să fim conduşi de hoţi

 

Protestatarii au steaguri tricolore şi vuvuzele, scrie news.ro.

Ei scandează „Demisia”, „Cuib de hoţi şi de mafioţi”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, „PSD, ciuma roşie”.

La protest au sosit şi câţiva liberali de la Curtea de Argeş, precum şi membri din Organizaţia PNL Prahova.

Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează miercuri, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernul Dăncilă.

Moţiunea de cenzură, votată miercuri. De câte voturi are nevoie opoziţia pentru a demite guvernul Dăncilă. Se anunţă proteste

Parlamentarii USR au îndemnat românii să îşi ia miercuri liber de la serviciu şi să iasă la protest, inclusiv prin SMS-uri transmise cetăţenilor. Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, spunând că miercuri se va vedea cine pune România pe primul loc şi cine preferă să fie susţinătorul unui regim toxic pentru ţară.

Pe reţelele de socializare sunt anunţate mai multe evenimente de protest la Parlament, inclusiv un „protest pe roţi”, urmând ca participanţii înconjoare Casa Poporului cu maşinile, bicicletele şi motocicletele.

De asemenea, protestatarii vor ca, după aflarea rezultatului moţiunii de cenzură, să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei, unde vor continua protestul.

Este posibil însă ca în zona Parlamentului să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri. Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, luni, la „Sinteza zilei”, că miercuri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului. „Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii”, a anunţat Claudiu Manda, el spunând că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.

Cookies