ȘTIRI

Peste 1.000 de inculpaţi în dosarele DNA, condamnaţi în 2013. Creşterea este de 41% faţă de 2012

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis că în 2013 a scăzut semnificativ numărul soluţiilor de achitare în dosarele DNA, informeaza Mediafax.ro.

„Doar şapte inculpaţi din 100 trimişi în judecată au fost achitaţi în anul 2013. Atât experţii Băncii Mondiale care au realizat evaluarea sistemului judiciar român, cât şi cei ai Comisiei Europene care au întocmit Raportul anticorupţie al Uniunii Europene au remarcat procentul scăzut de achitări al Direcţiei Naţionale Anticorupţie raportat la natura complexă a cauzelor care intră în competenţa Direcţiei”, a declarat Kovesi, la prezentarea raportului de activitate al DNA.

Potrivit bilanţului DNA, 139 de persoane anchetate de procurorii anticorupţie şi-au recunoscut vinovăţia în faţa instanţei şi au fost judecaţi în baza procedurii simplificate.

„În acelaşi timp, trebuie remarcat, că în cauzele de înaltă corupţie sau care au produs prejudicii importante, pedepsele sunt din ce în ce mai severe, fiind aplicate 63 de pedepse mai mari de cinci ani de închisoare”, a precizat Kovesi.

Potrivit raportului de activitate al DNA, în 2013, durata urmăririi penale a fost mai mică de un an şi şase luni pentru aproape 85 la sută dintre inculpaţii condamnaţi.

„Cea mai rapidă investigaţie a fost finalizată în patru zile, într-o cauză privind fraude cu fonduri europene. Totodată, urmărirea penală a fost finalizată în doar 30 de zile într-o cauză ce a avut ca obiect fapte de corupţie privind suma de 1,4 milioane euro şi un potenţial prejudiciu de 263 milioane de euro”, a mai spus procurorul şef al DNA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button