Perversiune vizuală cu hipioți otrăviți de un ucigaș în serie hiper rafinat. “The Serpent”, un film seducător cu un actor exotic și pe val – Tahar Rahim

Dintre tonele de filme cu ucigași în serie, “The Serpent” are ceva în plus: bagă venin, omoară, își leapădă pielea și fuge de la un episod la altul cu pașapoartele victimelor. Apoi, scapă de tot. Este produs de BBC One, are opt bucăți și recompune într-un mare fel lumea hipioților expați care, în anii '70, o ardeau prin Nepal și Bangkok în căutarea spiritualității zen. “Șarpele” este jucat de Tahar Rahim, un actor francez de origine algeriană, un tip în plină ascensiune. O să va convingă cu țoalele lui de gigolo al anilor '70, cu viclenia și calmul său de sociopat, seamănă cu o păpușă horror din plastic. În fața lui, hipsterii care vor “love” și nu “war” chiar nu au nicio șansă. E un animal cu sânge rece în televizor, dați play.

Pe scurt: găsiți “The Serpent” pe Netflix. Este făcut după povestea adevărată a psihopatului Charles Sobhraj și a complicei sale, Marie-Andree Leclerc. Din anul 1963 și până în 1976, Sobhraj a ucis vreo 30 de tineri hippy care călătoreau în Asia în căutarea libertății, a drogurilor, a aventurii, a religiei perfecte, a sinelui.

Bravo, Tahar Rahim, ai reușit în viață!

Europeni, americani inocenți, fete fascinate de “Cartea tibetană a morților”, naive care vor să se călugărească după ce se troznesc cu narcotice tari și acceptă pahare de la necunoscuți. Băieți pletoși, frumoși și liberi fugiți de acasă să vadă lumea și să se îndrăgostească. Toți au fost căsăpiți de nebunul care le lua pașapoartele ca să poată călători și mai mult, și astfel, să-și șteargă urmele. Meseria lui de bază fiind cea de comerciant de pietre prețioase. Bravo, Tahar Rahim, ai reușit în viață. Diabolic. Straniu. Crud. El este Șarpele.

Tahar Rahim: de la copil sărac de imigranți, băiat de cartier și sportiv, la “Globul de Aur” în 2021

Tahar Rahim este actorul născut într-o familie de imigranți algerieni din Oran („radios” inseamnă in arabă) care, în numai 16 ani, a bătut toate recordurile în Franța. Atât timp i-a trebuit ca să se lase de informatică și de sport, să studieze actoria la Paris, în vreme ce, în paralel, lucra în fabrici și cluburi de noapte. A urcat rol cu rol, a fost Iuda în “Mary Magdalene”, a jucat în “Profetul”, însă succesul absolut l-a câștigat în anul 2021, când a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor în lungmetrajul “The Mauritanian”. Tahar joacă (lângă Jodie Foster și Benedict Cumberbatch) rolul lui Mohamedou Sahali, un deținut la Abu Ghraib, îl găsiți tot pe Netflix. Abu Ghraib spune tot, dați play și animalele vor ieși din televizor.

Anii ’70 recompusi în detaliu, de la mașini, haine, muzică, ochelari, ceasuri, locații

Totul este retro în “The Serpent”. Casa “Kanit” cu piscină din Bangkok, unde Șarpele atrage puișorii călători ca să-i drogheze, să-i ucidă și să-i jefuiască, chiar a existat, iar decorurile o recompun cu fidelitate. Recuzita, locațiile, cafenelele din Katmandu, toate sunt fidele epocii în care s-au întâmplat ororile. Niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării, le-am numărat.

“Bea ceaiul ăsta, am pus în el toată dragostea de care nu ai avut parte și toți prietenii pe care nu i-ai avut”.

Totul este vintage. Hainele, cluburile scăldate în lumini roșii ieftin lascive. Un amalgam de stiluri într-un film cu forță estetică, o incursiune în moda anilor ’70, adică boho, hippie, etno, safari, gipsy, unisex. Culori psihedelice, cromatică intensă, cămăși cu gulere ascuțite de culoare purple sau verde fluorescent, mașini retro, ochelari cu bară de legătură sus, din metal, ochelari model pilot/aviator apărut în anii ’30 cum am și eu.

Ceas de la mână automatic auriu cu quarț, Citizen. Printuri mixate pentru țesături, imprimerii nebune, pantaloni cu talie înaltă, ciucuri, franjuri, lentile colorate, droguri și sex. Și Șarpele care îi toarnă călătorului otravă în pahar, în timp ce ii spune: “bea ceai, am pus în el toată dragostea de care nu ai avut parte și toți prietenii pe care nu i-ai avut”.

“Money comes, money goes, trebuie doar să știi unde să cauți”.

Unde mai pui că filmul este vorbit jumătate în franceză, jumătate în engleză, iar coloana sonoră sporește autenticitatea cu care sunt redate timpurile și personajele. O să auziți, exact unde trebuie și cât trebuie, Gilbert Becaud, Adamo, The Rolling Stone, “Requiem pour un con” de Serge Gainsbourg, “69 annee erotique” de Gainbourg și Jane Birkin, “Les cactus” de Jacques Dutronique, “Tous les visages de l’amour” de Charles Aznavour și o să înțelegeți de ce Șarpele crede că “money comes, money goes, trebuie doar să știi unde să cauți”. Parcă am fi în California anilor 70, nu la Bangkok. Cred că o să revăd filmul fără sonor, nu știu daca ați incercat vreodată, cadru după cadru curge altfel. Pierd muzica, dar câștig imaginea. Iar designerii care fac haine pentru hipsteri chiar au de unde să se inspire.