Personaje îndrăgite din poveşti îi așteaptă pe copii în Parcul Crângaşi

de:
23 dec. 2015
2 Afișari
Personaje îndrăgite din poveşti îi așteaptă pe copii în Parcul Crângaşi

În aceste zile, Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, le-a pregătit atât celor mici, cât şi celor mari, în Parcul Crângaşi, un program special de sărbători care include o călătorie în poveştile de Crăciun, alături de personajele preferate.

Până duminică, 27 decembrie, cei aflaţi la plimbare prin parc se pot întâlni cu Spiriduşul, Renul Rudolph, Crăiasa Zăpezii, Omul de Zăpadă, Elsa etc.

Startul distracţiei se dă zilnic la orele 11.00, iar spectacolul se încheie spre seară, în jurul orelor 19.00. În acest interval de timp nu lipsesc surprizele pentru cei mici: teatru, ateliere de pictură, facepainting, jocuri interactive, colinde şi concursuri.

 

Cookies