BAZAR

Persoanele cu venituri reduse din Sectorul 3, scutite de la plata impozitelor

Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat în ultima şedinţă  Hotărârea privind aprobarea  scutirii de la plata impozitelor pe clădiri şi teren pentru unele categorii de persoane aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului pe teren, aferente locuinţei de domiciliu, se acordă pentru următoarele categorii de persoane aflate în evidenţele DGASPC Sector 3:

–         persoane beneficiare ale Legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice;

–         persoane beneficiare ale venitului minim garantat conform Legii 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare;

–         copiii  care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi sunt decedaţi sau dispăruţi, care se află în plasament şi care au moştenit o locuinţă, bun imobil administrat de Comisia pentru Protecţia Copilului Sector 3.

Acordarea scutirii se face în baza cererilor contribuabililor şi a listelor nominale înaintate lunar de către DGASPC Sector 3 către DITL Sector 3.

Scutirea de la plata impozitelor sau reducerea acestora se aplică persoanelor cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documente justificative în vederea scutirii sau reducerii în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button